Social

Noi garanții pentru victimele traficului de persoane: Asistență medicală, psihologică și protecție sporită

Imagine-simbol
Sursa: Imagine-simbol

Victimele traficului de ființe umane și ale traficului de copii vor beneficia gratuit de servicii medicale și psihiatrice și vor putea fi găzduite în centre specializate pentru o perioadă inițială de 30 de zile, care va putea fi extinsă nelimitat, în funcție de necesități. Măsurile sunt prevăzute într-o inițiativă legislativă votată de Parlament în prima lectură.

Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Mihai Gheorghieș, a precizat în ședința plenului din 2 iulie că, prin adoptarea modificărilor propuse, victimele traficului de persoane sunt incluse în categoria subiecților procesuali vulnerabili. Audierea acestora va avea loc cu garanții suplimentare, în prezența apărătorilor și, după caz, a psihologului, pentru a reduce riscurile de revictimizare.

„În domeniul asistenței sociale, sprijinul acordat victimelor va ține cont de gen, vârstă și dizabilitate. Plasamentul în centrele de asistență va începe cu termenul de 30 de zile, iar prelungirea va depinde de planul individualizat de asistență. Astfel, renunțăm la plafonarea termenului de plasament și reglementăm un pachet minim de servicii medicale și psihiatrice gratuite”, a punctat reprezentantul Guvernului.

Pentru copiii victime este introdusă desemnarea de îndată a unui reprezentant legal atunci când există conflict de interese cu părinții. Totodată, sunt extinse măsurile de sprijin asupra familiei copilului, inclusiv asupra membrilor aflați temporar peste hotare.

Legea mai prevede incriminarea nu doar a situațiilor în care pașaportul persoanei este sustras sau distrus, ci și a cazurilor în care acesta este reținut forțat pentru a-i limita libertatea de deplasare, chiar dacă inițial victima l-a oferit benevol. De asemenea, proiectul introduce noi forme de exploatare, inclusiv căsătoria forțată, reglementată ca scop distinct al traficului de ființe umane.

Infracțiunile de trafic de ființe umane săvârșite prin utilizarea tehnologiilor informaționale sau a rețelelor de comunicații electronice vor fi considerate formă agravantă. Autorii propun includerea formelor agravante ale infracțiunii de trafic de ființe umane în lista excepțiilor de la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

„Scopul este excluderea posibilității condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și a suspendării parțiale a executării pedepsei cu închisoarea pentru infracțiunile de trafic de ființe umane, precum și introducerea noilor forme de exploatare în prevederile legii-cadru privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, prin care se adaptează terminologia la directiva Uniunii Europene”, a precizat președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp.

O altă modificare prevăzută în proiect vizează cetățenii străini identificați ca victime ale traficului de ființe umane. Aceștia vor putea munci pe durata dreptului de ședere provizorie, fără a avea nevoie de un permis de muncă suplimentar.

Proiectul urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua. După adoptare, modificările legislative vor intra în vigoare la trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Anul trecut, 66 de adulți și 23 de copii au fost identificați drept victime ale traficului de ființe umane. Majoritatea sunt bărbați exploatați prin muncă forțată.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult