Social

Trei magistrați, din cei cinci rămași în funcție la CSJ, ar fi depus cereri de demisie

Alți trei magistrați, din cei cinci rămași în funcție la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), ar fi depus cereri de demisie, informează TV8. Ar fi vorba despre magistratele Tamara Chișcă-Doneva și Mariana Pitic, dar și despre judecătorul CSJ, Ion Guzun.

Cererile celor trei ar urma să fie examinate miercuri, 15 martie, în cadrul unei ședințe, deocamdată neanunțată oficial, a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Sursa citată mai precizează că și magistratul CSJ, Anatolie Țurcanu și-ar fi exprimat intenția de a demisiona la rândul său din sistem. Contactat telefonic, le-a spus jurnaliștilor că nu a luat deocamdată o decizie finală în legătură cu viitorul său la CSJ.

Aliona Miron, ultima din cei cinci judecători rămași în fotoliile CSJ, după valul de demisii pornit încă în luna februarie, nu ar fi fost găsită la telefon.

Judecătorii Anatolie Țurcanu și Aliona Miron s-au numărat printre candidații înscriși la concurs pentru un fotoliu în Consiliul Superior al Magistraturii. Ambii au picat evaluarea Comisiei Pre-Vetting. Membrii Comisiei susțin că au constatat dubii serioase cu privire la respectarea principiilor de integritate etică și financiară.

Anatolie Țurcanu a contestat în instanță decizia Comisiei Pre-Vetting, iar la începutul lunii februarie, CSJ a respins cererea de contestare. Și Aliona Miron a contestat în judecată decizia Comisiei Pre-Vetting.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult