Pompierii moldoveni pleacă în Grecia pentru a sprijini combaterea incendiilor forestiere

Un grup de 24 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) va pleca pe 14 iulie în Grecia. Aceștia vor participa la o misiune de sprijin a autorităților elene în lupta cu incendiile de pădure.
Primul contingent este format din pompieri specializați în combaterea terestră a incendiilor forestiere (GFFFv-MD) și va pleca pe cale terestră spre regiunea Salonic.
Echipa va avea la dispoziție șapte unități de tehnică specializată, care vor fi utilizate în intervențiile de stingere a incendiilor de vegetație și pădure.
Misiunea are loc în contextul în care Grecia se confruntă și în această vară cu numeroase incendii de vegetație, favorizate de temperaturile ridicate, seceta prelungită și vânturile puternice.
În ultimele săptămâni, autoritățile elene au intervenit la zeci de focare izbucnite în mai multe regiuni ale țării, unele dintre acestea impunând evacuarea localităților și mobilizarea unui număr mare de pompieri.
Este al patrulea an consecutiv în care pompierii moldoveni participă la misiuni în Grecia, desfășurate în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
De-a lungul ultimilor ani, salvatorii din Republica Moldova au intervenit în mai multe operațiuni internaționale de amploare. În vara anului 2024, echipele IGSU au participat la stingerea incendiilor forestiere din Grecia, intervenind în regiuni precum Evia și Attica. În timpul misiunii, pompierii moldoveni au contribuit la lichidarea mai multor incendii de vegetație, au protejat locuințe amenințate de flăcări și au salvat trei persoane din calea incendiilor.
Cu un an mai devreme, în vara anului 2023, pompierii moldoveni au fost, de asemenea, detașați în Grecia, într-o perioadă în care țara era afectată de unele dintre cele mai devastatoare incendii din ultimele decenii. Atunci, mii de persoane au fost evacuate din zonele de risc, iar suprafețe întinse de pădure au fost distruse de flăcări.
Totodată, în februarie 2023, salvatorii moldoveni au participat la operațiunile internaționale de căutare și salvare desfășurate în Turcia, după cutremurul devastator care a afectat sud-estul țării. Echipa IGSU a intervenit în provincia Hatay alături de salvatori din zeci de state și a contribuit la misiunile de căutare sub dărâmături, în cadrul uneia dintre cele mai ample operațiuni internaționale de salvare din ultimii ani.
Participarea Republicii Moldova la aceste misiuni confirmă implicarea constantă a IGSU în operațiunile internaționale de protecție civilă și consolidarea cooperării cu statele europene în gestionarea situațiilor de urgență.
CITIȚI ȘI: