Externe

Rusia a lansat rachete balistice și drone, provocând victime și pagube

Cel puțin două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite, printre care și un copil, în urma unui atac cu rachete lansat de Rusia asupra Kievului în noaptea de 16 iulie. Anunțul a fost făcut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-o postare pe conturile sale de pe rețelele sociale.

„La Kiev, până în acest moment, se cunosc informații despre două persoane decedate din cauza atacului cu rachete rusești din această noapte. Transmit condoleanțe rudelor și apropiaților. Cinci persoane au fost rănite, printre care și un copil”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a mai precizat că, în urma atacurilor rusești, au fost înregistrate pagube și în alte regiuni ale țării. În Viniția, Jîtomîr, Nikolaev și Donețk au fost afectate obiective ale rețelelor energetice.

Potrivit autorităților locale din orașul Harkiv, în cartierul Nemîșleanski o dronă de atac a lovit teritoriul unei gospodării private, provocând un incendiu la o anexă gospodărească. Focul a fost lichidat de pompieri.

În regiunea Harkiv, patru persoane au fost rănite în urma atacurilor rusești cu drone și bombe aeriene. Au fost deteriorate case de locuit, dar și obiective civile, inclusiv un cinematograf și terenuri de tenis.

În total, potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, în timpul atacului nocturn, Rusia a utilizat 13 rachete și 151 de drone de atac. Printre acestea s-au numărat 8 rachete balistice, dintre care trei au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană. De asemenea, armata rusă a folosit patru rachete de croazieră lansate din zona Mării Negre, care nu și-au atins țintele, precum și o rachetă antiradar.

Dronele au fost lansate din direcțiile Kursk, Oriol și Millerovo din Federația Rusă, precum și din Donețk și Gvardeiskoie, teritoriile ocupate temporar. Forțele de apărare aeriană ale Ucrainei anunță că au reușit să doboare, pe lângă cele trei rachete balistice, 129 de drone inamice în nordul, sudul, centrul și estul țării.

Volodimir Zelenski a declarat că acesta este al șaselea atac balistic asupra Kievului în luna iulie și a cerut accelerarea livrărilor de interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult