Social

Cod galben de caniculă în acest weekend, cu temperaturi de până la 34 de grade

Meteorologii au emis Cod galben de caniculă, valabil în perioada 18-19 iulie, în mai multe regiuni ale țării. Temperatura aerului va atinge valori de până la 34 de grade.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, sâmbătă, 18 iulie, se prevede cer variabil, fără precipitații.

Pe 19 și 20 iulie, izolat, vor cădea ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice.

Vântul va sufla din direcție variabilă slab până la moderat.

Temperaturile nocturne se vor menține între 15-20 de grade Celsius.

Maximele diurne vor varia între 26-33 grade, cele mai ridicate valori fiind prognozate pe 18-19 iulie.

În contextul temperaturilor ridicate, salvatorii recomandă cetățenilor să evite expunerea îndelungată la soare, în special în intervalul orelor de vârf. Totodată, este benefic să fie consumată cât mai multă apă și purtarea hainelor lejere, de culoare deschisă.

O altă recomandare este să fie acordată o atenție sporită copiilor, persoanelor în etate și celor cu probleme de sănătate. De asemenea, nu trebuie lăsați copiii și animalele de companie în autoturisme staționate la soare.

Este interzisă aprinderea focului în apropierea lanurilor, pădurilor și spațiilor verzi, deoarece temperaturile ridicate favorizează producerea incendiilor.

Salvatorii îndeamnă populația să respecte măsurile de prevenire și să apeleze Serviciul 112 în cazul înregistrării unor situații de risc.

Amintim că până miercuri, 22 iulie, în R. Moldova este valabil și un Cod galben de pericol de incendii.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult