Kievul va primi în următoarele zile o nouă tranșă de 690 de milioane de dolari de la FMI

Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI) a aprobat acordarea unei noi tranșe de finanțare pentru Ucraina, în valoare de 690 de milioane de dolari. Decizia vine după finalizarea evaluării programului de finanțare pe patru ani, iar fondurile ar putea ajunge la Kiev în următoarele zile, transmite RBK Ucraina.
Potrivit unui comunicat al FMI, performanța Ucrainei în cadrul programului de finanțare a fost, în general, satisfăcătoare. Instituția precizează că toate criteriile cantitative de performanță stabilite pentru sfârșitul lunii martie au fost îndeplinite, chiar dacă implementarea unor reforme structurale a fost amânată.
FMI menționează că autoritățile ucrainene au convenit asupra unor măsuri de ajustare și au actualizat calendarul principalelor reforme, reafirmându-și angajamentul de a continua reformele în domeniile politicii fiscale, guvernanței, combaterii corupției, precum și în sectoarele energetic și financiar.
Prim-ministrul Ucrainei, Serghei Korețki, a confirmat decizia FMI și a declarat că banii ar putea fi transferați în următoarele zile.
„După această plată, volumul total al finanțării acordate Ucrainei în cadrul noului program extins va ajunge la aproximativ 2.2 miliarde de dolari. Toate criteriile cantitative de performanță și obiectivele orientative ale programului, valabile la sfârșitul lunii martie, au fost îndeplinite”, a afirmat premierul.
Acesta a precizat că, în urma revizuirii programului, au fost convenite noi termene pentru implementarea reformelor structurale și măsuri suplimentare pentru continuarea programului.
„Guvernul este hotărât să accelereze implementarea reformelor convenite, necesare pentru asigurarea accesului la finanțare externă, consolidarea rezilienței financiare și crearea condițiilor pentru reconstrucție, creștere economică durabilă și aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană”, a declarat Korețki.
În urmă cu câteva zile, premierul ucrainean anunțase că decizia privind noua tranșă de finanțare urma să fie luată luni, după discuțiile purtate cu prim-adjunctul directorului general al FMI, Dan Katz.
CITIȚI ȘI: