Social

Adopția, o șansă pentru 78 de copii din Chișinău. Doar 14 sunt în proces de integrare în familie

Pentru zeci de copii din Chișinău, drumul spre o familie încă nu s-a încheiat. În prezent, 78 de băieți și fete cu statut adoptabil se află în evidența municipalității, iar doar 14 dintre ei au ajuns în diferite etape ale procedurii de adopție.

Dintre cei 78 de copii, 40 sunt fete și 38 sunt băieți. Totodată, 32 de copii fac parte din grupuri de frați, ceea ce înseamnă că pot fi adoptați doar împreună. Este vorba despre două grupuri a câte patru frați, patru grupuri a câte trei frați și cinci grupuri a câte doi frați. Cinci dintre copiii din aceste grupuri au nevoi speciale.

Potrivit Primăriei Chișinău, 14 copii se află în diferite etape ale procesului de adopție. Dintre aceștia, cinci așteaptă perfectarea documentelor de către solicitanții la adopție, un copil se află în etapa de potrivire internațională, iar pentru alți opt copii dosarele se află pe rolul instanțelor de judecată în vederea adopției naționale.

Autoritățile municipale subliniază că fiecare copil are dreptul la o familie și la un mediu sigur în care să crească.

„Fiecare copil merită să crească într-un cămin plin de dragoste, siguranță și sprijin, iar adopția înseamnă mai mult decât un act legal – înseamnă o nouă viață, un nou început”, se arată în mesajul instituției.

La nivel național, peste 800 de copii au statut adoptabil, însă doar aproximativ 300 de familii și-au exprimat intenția de a adopta, potrivit datelor prezentate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Autoritățile explică această diferență prin faptul că majoritatea copiilor eligibili pentru adopție au peste șapte ani, au dizabilități sau fac parte din grupuri de frați, în timp ce cele mai multe familii își doresc să adopte copii cu vârsta de până la cinci ani și fără probleme de sănătate.

Parlamentul examinează un proiect de lege care aduce modificări în domeniul adopției și protecției copilului. Proiectul mai stabilește termene clare pentru examinarea dosarelor privind decăderea din drepturile părintești și introduce măsuri suplimentare de protecție a copiilor, inclusiv interdicția ca persoanele condamnate sau cercetate pentru infracțiuni împotriva copiilor să ocupe funcții care presupun contact direct cu aceștia.

Persoanele care doresc să ofere o casă unui copil pot consulta pagina de adopție a Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult