Economic

Fără salarii majorate de la 1 septembrie: Cum explică premierul și președinta amânarea legii

Majorările salariale promise pentru mii de bugetari se amână. Deși noua Lege a salarizării urma să intre în vigoare la 1 septembrie, autoritățile au decis să suspende aplicarea acesteia. Motivul invocat este necesitatea corelării proiectului cu noua reformă bugetar-fiscală prezentată recent de Guvern.

Deocamdată, Executivul nu precizează data la care salariile majorate vor ajunge, efectiv, în conturile angajaților din sectorul public.

Premierul Vasile Tofan susține că reforma bugetar-fiscală ar putea grăbi adoptarea noii Legi a salarizării și dă asigurări că Guvernul va identifica resursele financiare necesare. Totuși, acesta recunoaște că termenul de 1 septembrie nu va fi respectat și evită să avanseze un nou calendar concret pentru adoptarea documentului.

Sperăm și contăm, chiar pot spune că am încrederea că asta ne va permite să acoperim inclusiv necesități ca Legea salarizării, care e foarte importantă. Trebuie să ridicăm salariile la profesori, medici, oameni din serviciile interne și alții. Ambiția a fost să intre în vigoare la începutul lui septembrie. Vreau să fiu direct, posibil vom întârzia un pic acolo, dar ne dorim să intre în vigoare cât mai curând”, a declarat premierul Vasile Tofan.

Întrebată despre amânarea proiectului, președinta Maia Sandu a explicat că noua reformă fiscală și noua Lege a salarizării sunt interconectate, fapt ce impune o reevaluare și o sincronizare a resurselor financiare.

Legea salarizării nu poate fi aprobată atunci când nu este clar care este volumul de resurse care se adună la buget din contul politicii fiscale. Acum că Guvernul a anunțat care este ultima variantă a politicii fiscale, estimările se fac și cred că în cel mai scurt timp la Parlament va ajunge și Legea salarizării, așa încât întârzierile să nu fie prea mari”, a declarat șefa statului.

Majorarea salariilor în sectorul bugetar începând cu 1 septembrie fusese promisă de fostul Guvern Munteanu, la prezentarea primei versiuni a reformei fiscale și a Legii salarizării – ambele intens criticate de sindicate și experți.

De această reformă ar urma să beneficieze aproximativ 60.000 de angajați din educație, 50.000 de muncitori și personal tehnic, 20.000 din administrația publică locală și 17.000 din domeniul ordinii publice, alături de angajați din sănătate, cultură și sport.

CITIȚI ȘI:

Victoria Pădure

Victoria Pădure

Autor

Citește mai mult