Regional

Comunitățile din valea râului Molovateț se unesc pentru salvarea ecosistemului

Valea râului Molovateț, afluent al Răutului, este reabilitată ecologic cu sprijinul comunităților locale. Proiectul include plantarea de arbori, consolidarea terasamentelor și cartografierea izvoarelor, având ca scop protejarea biodiversității și retenția naturală a apei în sol.

Degradarea surselor de apă a transformat protejarea fiecărui afluent într-o urgență. În contextul schimbărilor climatice, conștientizarea crizei apei a mobilizat comunitatea locală în sprijinul râului.

Tehnici pentru regenerarea fâșiilor riverane

„Unica șansă este de a reabilita zona, de a păstra izvoarele, de a păstra și a restabili fiecare sursă de apă, pentru că astăzi ne dăm seama mai mult ca niciodată că apa este cu valoarea aurului. Și, iată, tocmai din această preocupare de a readuce apa în matca ei, de a recrea spațiul natural, această preocupare a adunat și adună oamenii din valea râului Molovateț”, a declarat Lilia Curchi, directoarea executivă a Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

Trecerea de la infrastructura tradițională la soluțiile bazate pe natură a presupus realizarea unor studii în care experții au analizat ecosistemul local pentru a stabili cu precizie ce tip de vegetație poate garanta refacerea naturală a albiei și reținerea optimă a apei.

„Am plantat, pentru a ajuta această zonă să renască, după o tehnică recomandată de către experții care ne-au ajutat să studiem zona. Am făcut, înainte de aceasta, un studiu privind restabilirea zonei prin soluții bazate pe natură - este o tehnică nouă, care ajută să readucem starea firească a naturii. Și am văzut că, pentru reabilitarea zonei, este foarte important să plantăm pe fâșiile râului. Experții au recomandat să vedem ce specii sunt native și se simt foarte bine în zona în care vrem să plantăm. De aceea, noi am plantat în primăvară ulm, carpen și, ca specie ajutătoare, salcâm”, a punctat Lilia Curchi.

În luna martie, pe marginile văii râului Molovateț din raionul Telenești au fost plantați 3.000 de puieți pentru stabilizarea solului și protecția împotriva eroziunii.

Vizitele de monitorizare efectuate în teren au confirmat că o mare parte dintre puieții plantați s-au adaptat cu succes. Însă, pentru adaptarea perfectă a vegetației la condițiile climatice locale, inițiativa prevede și crearea unor mici pepiniere comunitare.

„O altă recomandare a experților este să utilizăm puieții locali, adică să creștem puieți pe loc. De exemplu, să strângem semințe de la pomi atunci când este perioada de colectare a semințelor și să plantăm ulterior exact aceste specii care se simt bine în zonă”, a accentuat autoarea inițiativei ecologice.

Curățarea izvoarelor și cartografierea acvatică

Analizele de laborator efectuate în regiune au arătat că parametrii de calitate ai apei nu corespund cerințelor standard. Ca răspuns direct, proiectul include curățarea și restaurarea primelor două izvoare din valea râului până în luna septembrie, proces urmat de elaborarea unui plan local de protecție.

„Aceste izvoare alimentează valea râului și am zis să pornim să le reabilităm. Vom curăța două izvoare și deja lucrările au început. Iar, ulterior, ne propunem să facem și un plan local de protecție a resurselor de apă și cartografierea întregului ecosistem acvatic”, a adăugat Lilia Curchi.

Reușita intervențiilor ecologice din regiune se datorează cooperării dintre organizațiile de mediu, autoritățile publice locale și locuitori. Primăriile din Suhuluceni și Coropceni au oferit sprijin logistic, iar cetățenii s-au implicat voluntar pentru îngrijirea zonelor verzi.

„Avem un sprijin foarte important din partea autorităților publice locale: primăria Suhuluceni, primăria Coropceni ne ajută mult. Oamenii din această zonă tot contribuie foarte mult, chiar vreau în mod special să accentuez că, inclusiv din proprie inițiativă, au plantat și îngrijesc zone de-a lungul râului”, a menționat Curchi.

*„Să avem grijă de fiecare picătură de apă”

Protejarea surselor de apă dulce, gestionarea deșeurilor și igienizarea fântânilor sunt măsuri de adaptare la riscurile climatice.

„Acum este foarte important pentru fiecare localitate din Republica Moldova să aibă grijă de sursele de apă, fântânile să fie curățate, să avem grijă ca deșeurile să nu ajungă în sursele de apă, în izvoare. Să avem grijă de fiecare picătură de apă, pentru că ea este foarte prețioasă”, a conchis Lilia Curchi, directoarea executivă a Asociației Jurnaliștilor de Mediu.


Acțiunile se desfășoară în cadrul proiectului „Comunități reziliente prin soluții bazate pe natură”. Măsura propune o alternativă sustenabilă la infrastructura tradițională gri, utilizând capacitatea de regenerare a ecosistemelor pentru a combate fenomenele meteorologice extreme precum seceta, inundațiile, eroziunea solului și pierderea biodiversității.

Spre deosebire de construcțiile clasice, soluțiile verzi sunt mai flexibile, mai ieftine de întreținut și protejează mediul pe termen lung.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult