Justiție

Cazul celor două cadavre din lacul de la Dănceni: Ce spun oamenii legii după o lună de la descoperirea bucăților de corp uman

Identitatea victimelor ale căror fragmente corporale au fost descoperite, pe 12 iulie curent, în lacul de la Dănceni, raionul Ialoveni, rămâne deocamdată necunoscută. La peste o lună de la anunțarea cazului, oamenii legii mai așteaptă rezultatele expertizei medico-legale.

„Știu că încă se lucra, dar încă nu este nimic nou”, a declarat Mariana Bețivu, ofițer de presă la Inspectoratul General de Poliție (IGP), pentru Teleradio-Moldova.

Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne oferi mai multe detalii despre acest caz.

Anterior, IGP a anunțat că bucățile de corp uman descoperite în lac, unele legate cu cărămizi în saci sau plase, aparțin unor femei. Una dintre victime ar fi avut între 20 și 30 de ani, iar cealaltă - între 60 și 70 de ani.

Oamenii legii verificau dacă între cele două exista o eventuală legătură de rudenie.

Procesul de identificare era îngreunat și de faptul că nu au fost găsite toate părțile corpurilor.

Poliția a estimat anterior că victimele ar fi putut fi ucise în ultimele două luni înainte de descoperirea fragmentelor. În același timp, anchetatorii încearcă să stabilească circumstanțele în care au murit femeile și cum au ajuns rămășițele lor în lac.

IGP a făcut apel la cetățeni să sesizeze poliția dacă au persoane apropiate dispărute în ultimele două luni și despre a căror dispariție nu au fost anunțate anterior autoritățile. Astfel de informații ar putea contribui la identificarea victimelor.


Poliția a fost sesizată, pe 12 iulie, de un pescar, care a observat în apa iazului de la Dănceni bucăți de corp uman.

La fața locului au fost mobilizați de urgență experții Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare, medicul legist și polițiștii din cadrul grupului operativ de investigații, pentru stabilirea circumstanțelor cazului.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult