Social

Moment emoționant de Ziua Independenței: Un militar și-a cerut iubita în căsătorie înainte de paradă

Ziua Independeței va fi fără îndoială una foarte specială pentru doi tineri din capitală. Printre mii de ostași, mașini speciale și drapele, un militar din forțele speciale și-a cerut iubita de nevastă. Evenimentul a fost o surpriză pentru tânără, al cărei răspuns a fost evident „Da”!

Cererea în căsătorie a fost în detalii, cu sprijinul necondiționat al camarazilor. Cu doar câteva minute înainte de startul paradei, militarii Batalionului cu Destinație Specială s-au adunat într-un semicerc solemn. Inelul și buchetul de flori și-au făcut apariția la bordul unei blindate HMAV, iar Vlad nu a stat pe gânduri și a îngenuncheat în fața alesei inimii sale și i-a cerut mâna.

Povestea lor de dragoste a început de la o simplă coincidență. Locuiau în același bloc, el la etajul 7, ea - la 12. O privire schimbată din întâmplare pe scară a fost de ajuns pentru a le schimba destinul pentru totdeauna.

„Circa doi ani, în urmă în scara blocului, și după o perioadă cât ne întâlneam, s-a dovedit faptul că noi avem o poză comună, suntem dintr-un raion, dar soarta am găsit-o la Chișinău. Pe 27 august sărbătorim a 35-a aniversare de la proclamarea independenței, să încep un nou capitol din viața mea”, a spus tânărul.

„Sunt niste emoții de nedescris, mă simt bine, iubită. Viața lângă un militar nu e dintre cele mai ușoare. - De ce totuși alegeți să rămâneți alături? - Pentru că mă susține, mă iubește, este alături de mine”, a menționat tânăra.

CITIȚI ȘI:

Leanca Lașco-Rață

Leanca Lașco-Rață

Autor

Citește mai mult