Economic

Rectificarea bugetului: Președintele Parlamentului spune că deficitul de aproape 6% din PIB este gestionabil

Deficitul bugetar, care, după rectificările propuse, va ajunge la 23 de miliarde de lei sau aproape 6% din Produsul Intern Brut (PIB), este gestionabil, declară președintele Parlamentului, Igor Grosu. Legislativul urmează să examineze proiectul în prima lectură în ședința din 4 septembrie, iar plățile unice prevăzute pentru bugetari se estimează că vor ajunge la beneficiari la începutul lunii octombrie.

În a doua parte a zilei de astăzi, 3 septembrie, rectificările bugetare vor fi examinate în comisii, iar vineri proiectul va fi propus spre examinare plenului Parlamentului.

„După care, zece zile pentru amendamente, propuneri și așa mai departe, discuții și, cred că pe 14 septembrie, votăm în a doua lectură, astfel încât la începutul lunii octombrie să putem onora angajamentul pe care l-am făcut în fața profesorilor, polițiștilor, funcționarilor, cu acea plată unică”, a declarat Igor Grosu înaintea ședinței de joi a Legislativului.

Despre deficitul de aproape 6% din Produsul Intern Brut, Igor Grosu a spus că este gestionabil, iar pentru anul viitor acesta va fi diminuat.

„Da, este acest deficit. Deficitul este gestionabil. O să venim, probabil, cu o altă abordare pentru proiectul bugetului pentru 2027. O să avem mai mult timp să discutăm proiectul bugetului. Domnul prim-ministru are idei cum să diminuăm acest deficit, dar asta urmează să discutăm deja pentru bugetul anului 2027”, a subliniat acesta.

Răspunzând unor voci critice care acuză graba cu care este promovată rectificarea bugetului, Igor Grosu a respins acuzațiile, subliniind necesitatea mobilizării pentru muncă.

„Trebuie să ne mobilizăm la muncă, așa cum am făcut-o și în august. Și cei care au de contribuit să contribuie, iar cei care au de căutat nod în papură o să îl caute”, a spus președintele Parlamentului.

Deputatul fracțiunii „Alternativa”, fostul premier Ion Chicu, spune că majorarea deficitului bugetar cu aproape 2.2 miliarde de lei, până la 5.95% din Produsul Intern Brut, este în contradicție cu angajamentul guvernării față de Fondul Monetar Internațional (FMI).

„Pentru că, până în 2029, există angajamentul să îl reducem la 3%, ceea ce înseamnă că, începând cu anul viitor, țara asta se va confrunta cu tăieri drastice de cheltuieli. Deci, ceea ce vedem noi acum, la final de an, e așa un fel de înflorire a faptelor. Mai departe urmează terapia de șoc, pentru că, fără program cu FMI, țara asta nu poate, din păcate, iar în condițiile în care se cere diminuarea deficitului bugetar, iar prietenii noștri de la guvernare majorează într-o veselie cheltuielile, lucrurile sunt grave”, a spus parlamentarul înainte de ședință.

Potrivit lui Chicu, cel mai grav este că veniturile cresc doar cu 600 de milioane de lei, în condițiile unei creșteri nominale a Produsului Intern Brut cu aproape 11 miliarde de lei față de ceea ce a fost planificat.

„Ceea ce înseamnă că veniturile acestui stat nu vin la buget, se duc în altă parte”, a afirmat deputatul.

Chicu a evidențiat reducerea granturilor, menționând că acestea erau deja la jumătate în 2026 față de anul precedent, iar prin noul proiect ar urma să scadă cu încă aproape un miliard de lei. Potrivit lui, acest lucru înseamnă că țara nu mai beneficiază practic de granturi și se bazează tot mai mult pe credite.

În ceea ce privește cheltuielile, Chicu a salutat alocarea de fonduri suplimentare pentru proiectele de dezvoltare regională, dar a criticat reducerea cu aproape 90 de milioane de lei a fondului destinat amalgamării voluntare, despre care a afirmat că reprezintă o promisiune neonorată.

„Cel mai grav este că sunt mințiți bugetarii, învățătorii, cu cei 4.000 de lei care li se oferă acum ca plată unică. Deci, ei vin în schimbul la 12.000 care trebuiau să-i primească profesorii pe parcursul anului, dacă indexăm la inflația de anul trecut. În rest, partea de cheltuieli reflectă o gestionare foarte ineficientă a banilor publici”, a adăugat parlamentarul.

Și liderul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a criticat majorarea deficitului bugetar, sugerând că guvernarea va avea dificultăți în a găsi resursele necesare.

„Majorarea deficitului bugetar cu peste 2 miliarde... Eu le doresc succes băieților de la guvernare să identifice bani, pentru că au promis în stânga și în dreapta în campania electorală și s-au cam înglodat în promisiuni”, a declarat acesta.

Potrivit rectificărilor bugetare aprobate de Guvern la 2 septembrie, sunt suplimentate fondurile pentru compensațiile la energie și pentru proiecte de infrastructură rurală și sunt prevăzute alocații unice pentru angajații din sectorul bugetar. Cea mai mare finanțare, de circa 1.6 miliarde de lei, este destinată transferurilor către bugetul asigurărilor sociale de stat. Din acești bani, 550 de milioane de lei sunt prevăzuți pentru compensațiile la energie.

Pentru plata unică acordată unor categorii de angajați din sectorul public, printre care profesori, polițiști, pompieri și personal auxiliar, sunt prevăzuți 560 de milioane de lei. În funcție de categoria de personal, aceștia vor primi 4.000, 3.000 sau 2.000 de lei, dacă salariul nu depășește 20.000 de lei.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult