Social

Zeci de școli din 12 raioane vor beneficia de sprijin pentru consolidarea educației incluzive

Accesul la educație pentru copiii cu cerințe speciale, dizabilități, refugiați și elevi din minorități etnice va fi extins în alte 60 de școli din 12 raioane ale republicii. Inițiativa face parte din a doua etapă a proiectului UNICEF dedicat promovării educației incluzive în Republica Moldova, implicând elevi, părinți, cadre didactice și comunități locale.

În aceste școli învață aproximativ 19.200 de elevi, dintre care peste 1.760 sunt copii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale, peste 100 sunt copii refugiați, iar circa 60 provin din minorități etnice. Pentru fiecare dintre ei, o școală incluzivă înseamnă șansa de a învăța și de a crește alături de ceilalți.

Cea de-a doua etapă a proiectului valorifică experiența și extinde practicile dezvoltate anterior, prin implicarea unui număr mai mare de instituții de învățământ. Desfășurată în 27 de școli-pilot, prima fază a inclus instruirea a 558 de cadre didactice, lecții de educație incluzivă la care au participat peste 12.300 de elevi și consultări cu peste 650 de părinți.

Cadrele didactice, părinții și elevii din cele 60 de școli vor participa la sesiuni de formare, mentorat, consultări și alte activități menite să promoveze educația incluzivă și să contribuie la schimbarea percepțiilor și atitudinilor față de incluziune.

Impactul proiectului depășește însă cele 60 de școli. La nivel național, aproximativ 1.100 de directori de instituții de învățământ vor participa la sesiuni de formare axate pe dezvoltarea parteneriatului dintre școală și familie și pe promovarea unei culturi incluzive. În paralel, membrii Consiliului Național al Elevilor vor fi instruiți să creeze materiale de comunicare digitală care promovează incluziunea, în conformitate cu principiile etice.

Pentru a sprijini acest proces, va fi elaborat un ghid practic pas cu pas, destinat elevilor și cadrelor didactice.

Comunitățile vor fi, de asemenea, implicate direct. Un concurs național și patru evenimente regionale de mobilizare comunitară vor reuni profesioniști din educație, factori de decizie, părinți și alți membri ai comunității, pentru a încuraja dialogul și susținerea educației incluzive.

În plus, zece instituții de învățământ vor beneficia de granturi pentru implementarea unor mini-proiecte care să contribuie la consolidarea unei culturi a incluziunii în școli și comunități.

Prin aceste eforturi, proiectul urmărește crearea unui mediu în care fiecare copil se simte acceptat și sprijinit și poate participa pe deplin la viața școlii, precum și consolidarea parteneriatului dintre școală și familie.


Proiectul UNICEF „Împuternicirea copiilor, părinților, cadrelor didactice și comunităților pentru a promova educația incluzivă în Republica Moldova” este implementat de Organizația „Copil, Comunitate, Familie”, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, cu sprijinul financiar al Guvernului Germaniei, prin intermediul Băncii de Dezvoltare KfW, și al Guvernului Marii Britanii.

Proiectul se desfășoară în perioada iulie 2026 – decembrie 2027 și face parte din campania națională de schimbare a comportamentelor pentru educația incluzivă „Învățăm împreună”.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult