Politic

Nicu Popescu, discuții cu Kaja Kallas despre securitatea europeană și războiul hibrid care vizează R. Moldova

Emisarul special al președintelui Republicii Moldova pentru afaceri europene și parteneriate strategice, Nicu Popescu, a discutat cu vicepreședinta Comisiei Europene și Înalta Reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, despre noile inițiative europene în domeniul securității și apărării, precum și despre combaterea războiului hibrid și cognitiv.

Potrivit lui Nicu Popescu, în cadrul discuției a fost abordată necesitatea ca Uniunea Europeană să fie mai eficientă în contracararea amenințărilor hibride, care vizează atât Republica Moldova, cât și statele europene.

„Am abordat noile inițiative europene în domeniul securității și apărării, precum și modalitățile prin care Uniunea Europeană poate combate mai eficient războiul hibrid și cognitiv, care vizează deopotrivă Republica Moldova și întreaga Europă”, a scris Nicu Popescu.

Emisarul special a subliniat că perspectiva Republicii Moldova este importantă în aceste discuții, în condițiile în care cooperarea cu Uniunea Europeană în domeniul securității reprezintă, în opinia sa, un element esențial pentru pacea și bunăstarea țării.

„Parteneriatul nostru cu UE în domeniul securității este o piatră de temelie pentru pacea și bunăstarea țării”, a menționat Popescu.

Aminrim că Nicu Popescu a fost numit în funcția de emisar special al președintelui Republicii Moldova pentru afaceri europene și parteneriate strategice la 31 octombrie 2025. În aceeași perioadă, acesta a anunțat că renunță la mandatul de deputat pentru a se concentra asupra contribuției sale la procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Popescu a ocupat anterior funcția de viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe și integrării europene.


Republica Moldova și Ucraina au primit statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022, iar decizia privind deschiderea negocierilor de aderare a fost adoptată formal în iunie 2024.

Pentru Republica Moldova, negocierile au intrat în etapa efectivă pe 15 iunie 2026, când a fost deschis Clusterul 1 – „Valori fundamentale”, considerat unul dintre cele mai importante în procesul de aderare.

Ulterior, pe 14 iulie 2026, Republica Moldova și Ucraina au deschis al doilea cluster de negocieri, Clusterul 6 - „Relații externe”. Acesta cuprinde Capitolul 30 – „Relații externe și politica comercială comună” și Capitolul 31 – „Politica externă, de securitate și apărare”.

CITIȚI ȘI:

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult