Regional

„Schimbarea pornește de la fiecare dintre noi”: Satul Tudora, de la „poarta” refugiaților ucraineni la proiectele europene care schimbă comunitatea

Situat la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, satul Tudora din raionul Ștefan Vodă s-a remarcat în primele zile ale războiului din statul vecin drept un punct crucial de tranzit pentru valurile de refugiați. Alături de localitatea vecină, Palanca, Tudora s-a numărat printre primele comunități care au mobilizat sprijin esențial pentru a-i găzdui și ajuta pe cei care fugeau din calea războiului.

În primele săptămâni, aproape fiecare gospodărie din localitate a găzduit refugiați. Pentru solidaritatea și efortul depus în sprijinirea acestora, Tudora a primit, alături de Palanca, prestigiosul premiu internațional Pax Christi Peace Award, acordat în semn de recunoaștere a implicării civice în gestionarea crizei umanitare.

„Palanca și Tudora am fost primele pe traseu, deși fluxul continua și spre alte localități. Raionul Ștefan Vodă a fost, în general, cel mai solicitat. Noi, aceste două sate, am fost practic poarta de intrare. Am primit premiul internațional PAX pentru că am preluat cel mai mare număr de refugiați. Mă bucur că am putut fi de ajutor, deși primele zile au fost extrem de dificile”, a declarat primarul satului Tudora, Veronica Mocan, în cadrul emisiunii „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

În prezent, în Tudora se mai află aproximativ 75 de cetățeni ucraineni, iar două familii și-au cumpărat locuințe în sat, copiii acestora integrându-se în instituțiile de învățământ locale.

Totodată, localitatea trece printr-un amplu proces de modernizare cu ajutorul fondurilor europene și al altor programe de dezvoltare.

La Tudora au fost implementate cu succes inițiative prin Programele Naționale „Satul European” și „Satul European Expres”, axate pe îmbunătățirea infrastructurii și promovarea unui nivel de trai ridicat.

Printre realizările recente se numără amenajarea unui parc public și reparația capitală a turnului de apă, o intervenție vitală pentru rezolvarea crizei de aprovizionare cu apă din comună.

„Am plantat un parc și am reabilitat turnul de apă, care reprezenta o problemă majoră pentru întreaga comunitate. Înainte, apa nu ajungea pe toate străzile, iar oamenii trăiau într-o permanentă neliniște. Fântânile noastre nu au apă potabilă de izvor, iar turnul era singura sursă viabilă; în caz contrar, apa trebuia transportată acasă cu tractorul, existând o singură unitate disponibilă în sat”, a adăugat Veronica Mocan.

Aflată la primul său mandat, primara satului Tudora consideră că transformarea percepției cetățenilor față de parcursul european al Republicii Moldova depinde în mod direct de capacitatea administrațiilor locale de a comunica eficient și de a implementa proiecte vizibile în comunitate.

În opinia sa, oamenii trebuie să observe beneficiile concrete ale investițiilor și să participe activ la viața publică, întrucât orice schimbare reală începe de la nivelul comunității locale.

„Foarte mult depinde de noi, primarii, cum percep oamenii Uniunea Europeană. Cetățenii privesc spre ceea ce face primarul pentru a ne consolida, a ne uni și a readuce la viață frumoasele noastre tradiții, de a ne aduna la sfat pe mahala. Scopul meu este ca mai întâi să fim buni unii cu alții și să ne apropiem. Schimbarea pornește de la fiecare dintre noi”, a conchis primara satului Tudora.

CITIȚI ȘI:

Gabriela Melnic

Gabriela Melnic

Autor

Citește mai mult