Externe

Gest menit să readucă în atenție ororile războiului: O ambulanță ucraineană ciuruită de gloanțe, expusă în fața Ambasadei Rusiei din Lisabona

O ambulanță ucraineană ciuruită de gloanțe a fost expusă în fața Ambasadei Rusiei din Lisabona, într-un gest menit să readucă în atenție ororile războiului din Ucraina. Vehiculul a fost avariat în 2022, în timpul unei operațiuni de salvare la Harkov, și a devenit ulterior un simbol al consecințelor războiului. După ce a fost expus în mai multe orașe europene, autospeciala a ajuns acum în capitala Portugaliei.

„O echipă medicală a fost chemată să o salveze pe doamna Afrida în urma unui bombardament. Echipa medicală s-a apropiat de locul accidentului și a intrat în clădire pentru a o salva pe doamnă. Între timp, ambulanță a fost lovită de gloanțe, la ieșire, deși doamna fusese deja salvată, nu mai exista niciun mijloc de transport”, a spus Roman Grimaliuk, președintele Asociației Portughezo-Ucraainene Oranta.

Fosta ambulanță a devenit acum un exponat care ilustrează ororile războiului și impactul atacurilor rusești asupra civililor din Ucraina. Aceasta a fost amplasată la doar câțiva metri de Ambasada Rusiei, într-un gest simbolic de solidaritate cu Ucraina și de condamnare a agresiunii ruse.

Gestul vine și pe fondul unor declarații recente ale unui diplomat rus, care a catalogat Portugalia drept una dintre cele mai ostile țări europene față de Moscova.

„Dacă Portugalia este inamicul unei țări teroriste, putem spune că se află de partea cea bună a istoriei, de partea cea bună a lumii și a apărării umanității”, a menționat Roman Grimaliuk.

Acțiunea face parte din campania internațională „Ukraine is Calling”, organizată în 11 țări europene, inclusiv Belgia, Olanda, Austria, Elveția și Franța.

Câștigătoare a Premiului Cetățeanului European în 2023, campania adună fonduri pentru achiziționarea a peste 100 de vehicule medicale destinate Ucrainei.

CITIȚI ȘI:

Rodica Dimitriu

Rodica Dimitriu

Autor

Citește mai mult