Ucraina: Au pierdut casa, dar nu și-au pierdut iubirea. Nunta care a sfidat războiul

O poveste de dragoste din Kiev a continuat în ciuda războiului, după ce apartamentul unui cuplu a fost grav avariat într-un atac rusesc, cu doar câteva ore înainte de nunta lor. Cei doi și-au recuperat din moloz hainele pregătite pentru ceremonie și au mers mai departe cu planul de a deveni soț și soție. Mirii au așteptat trei ore pentru a putea spune „Da”.

Cu o zi înainte de nuntă, Liudmila și Leonid, un soldat ucrainean de 43 de ani, au fost surprinși de un atac rusesc care a lovit un depozit vizavi de locuința lor. Explozia le-a distrus geamurile și mobila din apartament, iar cei doi au fugit la adăpost împreună cu fiica de șase ani a femeii. În ciuda distrugerilor, a doua zi, și-au recuperat hainele de nuntă și au mers la oficiul stării civile.



„L-am așteptat trei luni pe viitorul meu soț, până când a venit din zona Pokrovsk. Din cauza sirenelor de raid aerian, care sunau neîncetat, am așteptat să putem depune documentele la oficiul stării civile. Am depus cererea și, slavă Domnului, această zi a venit”.
„Astăzi este nunta noastră. Nimic nu se mai schimbă, astăzi ne căsătorim. Acum ne îmbrăcăm în hainele de nuntă și mergem la oficiul stării civile”.

Leonid nu și-a mai putut recupera pantalonii de costum și a mers la ceremonie în pantaloni militari și adidași negri. Liudmila și-a recuperat voalul alb, însă acesta a fost deteriorat în timp ce era scos dintre moloz și cioburi. La scurt timp după ce au ajuns la oficiul stării civile, sirenele au început din nou să sune. Din motive de siguranță, instituția a fost închisă. În cele din urmă, în ciuda tuturor obstacolelor, Liudmila și Leonid au devenit soț și soție.
„Îmi curg lacrimile întruna acum, după tot ce s-a întâmplat în această dimineață. Dar, indiferent de toate, noi am trecut peste tot. - Ți-am promis că vei plânge de fericire. Asta este fericirea”, spune Liudmila.

Povestea de dragoste dintre Liudmila și Leonid a început acum trei ani prin intermediul unor prieteni comuni. Ea l-a susținut pe durata misiunilor sale la front, iar treptat relația s-a transformat în iubire. Leonid, care face parte dintr-o echipă care lansează drone în zona Pokrovsk, a sosit la Kiev pentru o vacanță mult așteptată cu o săptămână și jumătate în urmă.

CITIȚI ȘI: