Revista presei interbelice: Ziarul Dimineața ne trezea cu știrea revenirii Regelui în țară prin Timișoara
Ziarul Dimineața ne trezea cu știrea revenirii Regelui în țară prin Timișoara. Regele Ferdinand revenea în țară și ajungea mai întâi la Jimbolia, unde era întâmpinat de autorități. Presa nota că suveranul era „foarte bine dispus”, s-a interesat despre starea țăranului bănățean și recolta din Banat, a participat la un dineu și a promis că va reveni pentru o mare vânătoare.
De la Timișoara, regele pleca spre Sinaia, iar ziarul îi consemna din nou sosirea: ora 11 și un sfert, cu trenul regal. Era îmbrăcat civil, a dat mâna cu miniștrii, a trecut în revistă ofițerii, apoi a plecat, în ovațiile publicului, spre Castelul Peleș. Unde ajungea regele, la ce oră, cum era îmbrăcat, cu cine dădea mâna și încotro pleca — toate puteau deveni știre de primă pagină.
Tot în acest ziar aflam că la Bănești, era comemorat Aurel Vlaicu, la 13 ani de la moartea sa, chiar în locul unde aviatorul își găsise sfârșitul. O mare mulțime de săteni, împreună cu preoți și oaspeți veniți din București și Câmpina, participa la solemnitate. La crucea lui Vlaicu fusese construit un umbrar de verdeață, iar sătenii presăraseră flori de câmp pe locul accidentului.
Momentul cel mai spectaculos a venit din aer: două avioane au survolat locul, iar căpitanul Burduloiu, aflat într-un avion Potez, a coborât până la aproximativ 100 de metri și a aruncat o splendidă jerbă de flori naturale.
După slujba religioasă, vorbitorii au cerut dezvoltarea aviației românești și l-au prezentat pe Vlaicu drept „simbol al nădejdii de mâine”, amintind sacrificiul său pentru gloria țării și progresul științei.
Acum 100 de ani, ziarul România Nouă publica „sub rezervă” o informație venită de la Moscova: Italia ar fi încercat să medieze între România și Uniunea Sovietică în problema Basarabiei.
Potrivit știrii, ambasadorul italian la Moscova ar fi propus începerea unor tratative în câteva condiții: România să recunoască de jure Uniunea Sovietică, problema restituirii tezaurului românesc să fie amânată cu 10 ani, Nistrul să fie neutralizat, iar ambele state să-și țină armatele la 60–100 de kilometri de frontieră.
Premierul român Alexandru Averescu și-ar fi exprimat dorința de a începe personal tratative cu ministrul sovietic de externe Gheorghi Cicerin. Știrea se încheia însă prudent: „Guvernul Sovietic n-a răspuns încă la această propunere.”
Ziarul România Nouă atrăgea atenția asupra unui fenomen considerat deja „un adevărat pericol social”: presa de scandal și literatura pornografică. Autorul critica ziarele care ofereau coloane întregi și fotografii despre asasinate, crime, hoții și violuri, relatate „până în cele mai mici amănunte”, în timp ce „faptele lăudabile, inițiativele frumoase, munca rodnică și cinstită” ajungeau în câteva rânduri, pe pagini de umplutură.
Se ajunsese, scria el, ca părinții să ascundă anumite ziare din casă pentru a nu fi citite de copii. Iar concluzia de acum un secol pare foarte actuală: citind numai asemenea știri, se crea impresia că la noi „nu se face altceva decât se ucide, se fură, se distruge”.
Autorul întreba dacă, asemenea luptei împotriva bolilor și criminalității, n-ar trebui luate măsuri și împotriva celor care, prin presă, „otrăvesc spiritele și zăpăcesc mințile”.
Ziarul publica și un articol savuros. Neculai Capmare, venit din Basarabia la un congres de la Zalău, stârnea curiozitatea participanților. Toți voiau să afle de la el cum stau lucrurile peste Prut.
Întrebat despre situația din Basarabia, răspundea savuros: — „Cum e pe-acolo?” — „Cum să cie? Ghini!” — „Dar școli sunt destule?” — „Cum să nu cie? Sânt!” — „Dar oamenii?” — „Dă, ca oamenii!” — „Dar autoritățile?” — „Dă, ca aftoritățâli!” Când este întrebat de ce sunt oamenii nemulțumiți, răspunde simplu: „Pui cum n-a ci?” Iar despre seceta din Basarabia și dacă „a dat Nistrul”, replica lui Capmare încheie povestea: „Ci lat? Că când îl vré stuhești piști iel, drept pi șleapca muscalului!”
Ziarul încheia ironic că toți au rămas mulțumiți că li s-a „expus în amănunt adevărata situație din Basarabia”.
Autor: Dan Melnic
