Cultură

Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice și-a ales un nou rector. Cine preia conducerea instituției

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Pavel Gamurari a câștigat alegerile pentru funcția de rector al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), desfășurate joi, 17 septembrie. Doctor în arte, conferențiar universitar și Maestru în Artă, Gamurari a obținut 183 dintre cele 209 voturi exprimate.

Pavel Gamurari
Sursa: Pavel Gamurari

Potrivit datelor anunțate de AMTAP, în listele electorale au fost înscrise 239 de persoane, dintre care 209 și-au exercitat dreptul la vot.

Scrutinul s-a încheiat cu următorul rezultat:

Astfel, Pavel Gamurari a acumulat 87.6% din totalul voturilor valabil exprimate.

„Adresăm felicitări domnului Paul Gamurari, doctor, conferențiar universitar, Maestru în Artă, și îi dorim mult succes în exercitarea mandatului de rector”, a transmis AMTAP.

Potrivit instituției, noul rector își va concentra eforturile pe obiective majore precum consolidarea excelenței academice și artistice, susținerea activităților de cercetare și creație, precum și promovarea valorilor Academiei.

Cine este Pavel Gamurari

Pavel Gamurari, născut în 1986, este doctor în arte, conferențiar universitar și Maestru în Artă. Înainte de alegerea sa în funcția de rector, acesta a ocupat postul de prim-prorector al AMTAP pentru activitate didactică, asigurarea calității și internaționalizare.

Potrivit CV-ului publicat de AMTAP, Gamurari activează în cadrul instituției din 2012, unde este lector la Departamentul Muzicologie, Compoziție și Jazz. Anterior, între 2019 și 2021, a fost prodecan al unei facultăți din cadrul Academiei, iar din octombrie 2021 a ocupat funcția de prorector.

Activitatea sa profesională este legată atât de mediul academic, cât și de creația muzicală. Gamurari este compozitor și a activat în Orchestra Simfonică Națională a Companiei „Teleradio-Moldova”. Din 2016, este indicat în CV-ul său drept director și director executiv al Festivalului Internațional de Muzică Contemporană „Zilele Muzicii Noi”.

De asemenea, este președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova.


Menționăm că funcția de rector al AMTAP a fost deținută până acum de Victoria Melnic, doctor în studiul artelor, profesor universitar și Maestru în Artă.

CITIȚI ȘI:

Iulian Fanaru

Iulian Fanaru

Autor

Citește mai mult