Externe

Mark Carney, în Parlamentul European: Canada vrea un statut de „membru asociat” al UE

Premierul Canadei, Mark Carney, a susținut ideea ca țara sa să devină primul „membru asociat” al Uniunii Europene, propunere lansată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Vorbind în Parlamentul European, la Strasbourg, Carney a subliniat că o asemenea asociere nu ar avea drept scop crearea unui nou bloc geopolitic rival marilor puteri, ci protejarea intereselor comune ale Canadei și Europei, transmite publicația Meduze Live.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

„Nu propun crearea unui al treilea bloc care să devină rivalul marilor puteri, chiar dacă ar avea maniere mai bune. Nu aspirăm la putere pentru a-i domina pe alții”, a declarat Mark Carney.

Premierul canadian a adăugat că Europa și Canada își doresc să se unească pentru a-și proteja piețele deschise, suveranitatea, integritatea teritorială, libertățile și statul de drept.

Carney a propus Europei să „aprofundeze cooperarea” în domenii precum extracția resurselor minerale, apărarea, securitatea energetică, comerțul electronic și dezvoltarea inteligenței artificiale.

Premierul canadian nu a precizat însă ce ar presupune concret pentru Canada și Uniunea Europeană statutul de „membru asociat”. În legislația actuală a UE nu există un asemenea statut, iar instituirea lui ar necesita aprobarea tuturor celor 27 de state membre.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult