Cu pașaportul moldovenesc putem călători fără vize în 120 de state: Diplomația și încrederea sunt criteriile-cheie

Mobilitea globală și puterea pașaportului Republicii Moldova depind direct de strategia diplomatică și de parteneriatele internaționale ale statului. De aceea, cu cât cetățenii unei țări pot călători în mai multe state fără viză sau cu proceduri simplificate, cu atât pașaportul este considerat mai prestigios.
Aceasta este concluzia exprimată de Rodica Ghirișan, directoarea unei companii de perfectare a actelor, în cadrul emisiunii „Zi de Zi” de la Radio Moldova, realizată de Daniela Gherman.
În clasamentul internațional Henley Passport Index 2026, pașaportul Republicii Moldova ocupă locul 46 la nivel global, oferind cetățenilor acces fără viză prealabilă în 120 de destinații. Metodologia acestui indice include călătoriile complet fără viză, vizele obținute direct la sosire și autorizațiile electronice de călătorie (eTA).
Referitor la datele oferite de Global Passport Ranking, cifrele prezintă o defalcare ușor diferită: moldovenii pot intra fără viză în 74 de țări, au nevoie de viză la sosire în 42 de state și de autorizație eTA în 6 țări. Totodată, pentru alte 76 de destinații este necesară solicitarea unei vize înainte de plecare.
„Pașaportul Republicii Moldova oferă în prezent un acces destul de bun, în special către Europa. Cetățenii moldoveni care dețin pașapoarte biometrice pot călători fără viză în spațiul Schengen, pentru șederi de scurtă durată, adică 90 de zile în perioada de 180 de zile. În plus, există acces fără viză către numeroase state din Europa, Balcani, America Latină și, desigur, și alte regiuni”, a precizat Rodica Ghirișan.

Comparație cu pașapoartele vecine: România și Ucraina
Pașaportul românesc se poziționează pe locul 11 la nivel mondial, asigurând acces în 178 de destinații. Avantajul considerabil al României derivă din statutul său de stat membru al Uniunii Europene, care le garantează cetățenilor drepturile aferente cetățeniei europene.
La rândul său, pașaportul ucrainean se află pe locul 32, oferind acces în 142 de destinații, cu 22 mai multe comparativ cu Republica Moldova. Cu toate acestea, Rodica Ghirișan a subliniat că pașaportul moldovenesc nu trebuie considerat slab, întrucât cele 120 de destinații reflectă un nivel important de mobilitate și un progres semnificativ înregistrat de țară în ultimii ani.
Rodica Ghirișan a precizat că prestigiul unui pașaport nu depinde de documentul în sine, ci de acordurile diplomatice încheiate. În opinia sa, autoritățile de la Chișinău ar trebui să prioritizeze negocierile pentru eliminarea vizelor cu state de interes turistic, economic și educațional, bazându-se pe încredere reciprocă.
„Eu cred că primul pas ar fi continuarea negocierilor pentru eliminarea vizelor cu cât mai multe state importante pentru cetățenii moldoveni, în special destinații turistice, economice și educaționale. În al doilea rând este consolidarea relațiilor cu statele, deja partenere, pentru că, în fond, un regim fără vize presupune încredere reciprocă între state. Și aici avem un exemplu foarte interesant. Emiratele Arabe Unite au reușit în două decenii să adauge 153 destinații fără vize cu Pașaportul lor, ajungând în 2026 pe locul al doilea în lume”, a concluzionat interlocutoarea.
Pașapoartele cetățenilor Republicii Moldova, precum și documentele pentru apatrizi, refugiați și beneficiari de protecție umanitară, vor fi emise într-un format actualizat.

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că documentele vor include elemente moderne de securitate, inclusiv date biometrice și un cip electronic, pentru a preveni falsificarea și utilizarea frauduloasă, precum și pentru a proteja mai bine datele personale ale cetățenilor.
Noile modele vor fi puse în circulație cel târziu la 31 decembrie 2026. Documentele actuale rămân valabile până la expirare.
CITIȚI ȘI: