Podul de la Vișniovca intră în reparații: AND crește bugetul cu aproape opt milioane de lei

Podul din localitatea Vișniovca, raionul Cantemir, va fi înlocuit cu unul nou. Lucrările vor costa 28.2 milioane de lei, cu aproape opt milioane de lei mai mult decât suma estimată inițial de Administrația Națională a Drumurilor (AND).
Podul actual, construit din beton armat în perioada 1971–1973, va fi înlocuit cu o construcție nouă, de tip arc, cu o lungime de aproximativ 30 de metri. Noul pod va avea două benzi de circulație, cu o lățime totală de șapte metri, precum și trotuare pe ambele părți, protejate cu parapete de siguranță.
AND a semnat contractul pentru executarea lucrărilor cu antreprenorul desemnat câștigător. Potrivit directorului instituției, Ștefan Popa, podul este important pentru infrastructura rutieră din raionul Cantemir și asigură continuitatea drumului național R35 Comrat–Cantemir.
„Prin realizarea lucrărilor de reparație capitală, peste 1.400 de locuitori ai localității, precum și toți participanții la trafic care tranzitează zona, vor beneficia de condiții mai bune de circulație, confort și siguranță”, a declarat Popa la ceremonia de semnare a contractului.

Pe lângă construcția noului pod, lucrările includ repararea drumului de acces, pe o lungime de 280 de metri, instalarea unor indicatoare noi și aplicarea marcajelor rutiere pe o suprafață de peste 200 de metri pătrați.
Pentru ca traficul să poată fi menținut pe durata lucrărilor, antreprenorul va amenaja un drum de ocolire din piatră spartă, cu o lungime de 240 de metri.
Licitația pentru lucrări a fost lansată în vara acestui an, iar AND estima inițial un buget de aproape 20 de milioane de lei. După desemnarea ofertei câștigătoare, costul proiectului a ajuns la 28.2 milioane de lei.
Lucrările vor fi finanțate din Fondul Rutier și urmează să fie finalizate într-un termen de un an.
CITIȚI ȘI: