Politic

Premierul Tofan, în discuție cu secretarul general al ONU: „Mizăm pe cooperarea cu ONU pentru a avansa reformele și a consolida reziliența țării”

Republica Moldova mizează pe sprijinul Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru consolidarea rezilienței, avansarea reformelor și a parcursului său european. Mesajul a fost transmis de prim-ministrul Vasile Tofan la întrevederea cu secretarul general al ONU, António Guterres, la New York, în marja celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Premierul a apreciat sprijinul constant oferit de ONU pentru modernizarea Republicii Moldova, inclusiv în reforma justiției și administrației publice, dezvoltarea economică și socială, consolidarea rezilienței energetice și adaptarea la schimbările climatice.

„Republica Moldova construiește un stat european, modern și democratic, iar ONU este un partener important în acest proces. Mizăm în continuare pe această cooperare pentru a avansa reformele și a consolida reziliența țării”, a declarat prim-ministrul Tofan.

În cadrul discuțiilor privind securitatea regională, șeful Guvernului a reiterat angajamentul Republicii Moldova pentru soluționarea pașnică a conflictului transnistrean și menținerea stabilității în regiune.

Totodată, premierul a reconfirmat solidaritatea țării noastre cu Ucraina și sprijinul pentru o pace justă și durabilă, în conformitate cu Carta ONU și dreptul internațional.

Dialogul a vizat și prioritățile de viitor ale parteneriatului dintre R. Moldova și Organizația Națiunilor Unite.

„Guvernul va contribui la elaborarea noului Cadru de Cooperare pentru perioada 2028-2032, astfel încât sprijinul să fie corelat cu obiectivele de dezvoltare ale țării și cu agenda de integrare europeană”, se menționează într-un comunicat emis de Executiv.


Precizăm că la New York, în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, delegația țării noastre este condusă de premierul Vasile Tofan și vicepremierul Mihai Popșoi, care au avut, în marja reuniunii, mai multe întrevederi și au participat la formate internaționale dedicate securității și situației din regiune.

Premierul Vasile Tofan s-a întâlnit cu premierul Irlandei, Michael Martin, și cu omologul său olandez, Rob Jetten. Totodată, șeful Guvernului a avut o întrevedere cu fostul secretar de stat al SUA, Mike Pompeo.

Delegația moldovenească a participat și la alte formate internaționale. Ministrul de Externe Mihai Popșoi a participat la reuniunea Platformei Crimeea, desfășurată la Washington.

Totodată, în această săptămână, Republica Moldova s-a alăturat, de asemenea, unei declarații comune semnate de peste 50 de state membre ale ONU, prin care Federației Ruse i se cere încetarea completă, imediată și necondiționată a focului în Ucraina și revenirea la negocieri pentru o pace justă și durabilă.

Pe 26 septembrie, prim-ministrul a susținut un [discurs](„Țările mici nu sunt monede de schimb”. Vasile Tofan a cerut Rusiei, de la tribuna ONU, să-și retragă trupele din R. Moldova) în cadrul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, în care a vorbit despre parcursul european al R. Moldova, securitatea și reziliența țării noastre, războiul Rusiei împotriva Ucrainei și dreptul statelor, indiferent de dimensiunea lor, de a-și decide singure viitorul.

Reuniunea din acest an este dedicată transformărilor prin care trece comunitatea internațională și consolidării încrederii în cooperarea multilaterală.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult