Revista presei interbelice | Cum arăta România Mare acum 100 de ani: Basarabia avea 2.6 milioane de locuitori
Ziarul România Nouă publica o statistică despre suprafața și populația României Mari în septembrie 1926. În ordine, Vechiul Regat avea 7 milioane 897 de mii de locuitori, Transilvania — 5 milioane 114 mii, Basarabia — 2 milioane 600 de mii, iar Bucovina — 812 mii. În total, România avea atunci aproximativ 16 milioane 423 de mii de locuitori, pe o suprafață de aproape 314 mii de kilometri pătrați. Iar Basarabia reprezenta, după această statistică, aproape 16% din populația României de acum 100 de ani.
În aceeași ediție ziarul readucea în atenție un episod din 1868, când basarabeanul Bogdan Petriceicu Hașdeu, pe atunci deputat de Bolgrad, ajunsese să fie bănuit tocmai de rusofilie.
Hașdeu atacase guvernul în Parlament pe teme de politică externă, iar premierul Dimitrie Ghica îi răspunsese invocând informații din dosarele Ministerului Instrucțiunii și ale Consulatului rus. Hașdeu s-a apărat vehement: spunea că venise din Basarabia în Moldova fără avere, trăind „cu o muncă de zi și noaptea”, și că, deși abia avea ce mânca, dăruise 4.000 de cărți Universității din Iași.
Despre presupusa sa rusofilie, Hașdeu declara că „a combătut totdeauna pe Muscali”* și susținea că autoritățile ruse ceruseră de aproximativ patru ori extrădarea sa din România.
Iar explicația lui, păstrată în articol, era următoarea: „Precum lui nu-i plac Muscalii, tot așa nici el nu place Muscalilor.”
Articolul din 1926, îl prezenta astfel pe Hașdeu, originar din Cristinești, Hotin, drept unul dintre cei mai constanți adversari ai influenței rusești în România.
Ziarul aducea laude locuitorilor comunei Mândâc, pe atunci județul Soroca, care sărbătoreau două evenimente: cumpărarea unui local pentru primărie și punerea bazelor unei biblioteci populare, pe lângă cercul cultural din sat.
Iar pentru a strânge bani pentru noua bibliotecă, localnicii au organizat și un bal, fondurile obținute urmând să fie folosite pentru dezvoltarea ei.
Presa lăuda în mod special munca notarului comunei, considerat unul dintre principalii oameni care făcuseră posibilă inițiativa.
Deci, acum 100 de ani, la Mândâc, se făcea bal ca să se cumpere cărți pentru biblioteca satului
În 1926, pe 30 septembrie, Chișinăul se pregătea să întâmpine în gară icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Gârbovăț — actualul Hârbovăț, raionul Călărași. Era așteptată de cler, autorități, elevi și armată și urma să rămână în Chișinău până în primăvară.
Și nu era un eveniment izolat: tradiția aducerii acestei icoane la Chișinău exista încă din 1859.
Mai mult, icoana există și este cinstită și astăzi; surse bisericești recente o numesc „Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț – Ocrotitoarea Moldovei”.
Aflăm din ziarul Universul că Nicolae Iorga intra în conflict cu Iuliu Maniu și Ion Mihalache în jurul proiectului de fuziune care avea să ducă, la 10 octombrie, la apariția Partidului Național Țărănesc. Iorga susținea că o asemenea hotărâre trebuia luată de congres și se temea și de orientarea noului partid spre ceea ce numea „metodele unei stângi radicale”.
Este interesant felul în care Iorga își anunță retragerea. Spune că nu mai acceptă o „președinție decorativă și ridicolă” și încheie cu o frază specifica lui: „Nu o președinție mă poate onora pe mine, ci eu pot onora o președinție.”
După aceste cuvinte, notează ziarul, Iorga a plecat imediat. Iar ruptura chiar s-a produs: la 28 septembrie 1926, Iorga și-a refăcut propria formațiune politică.
Autor: Dan Melnic
