„Păsărelele” Rusiei l-ar putea costa mandatul de ambasadorul agreat, Oleg Ozerov: Grosu nu exclude plecarea acestuia din R. Moldova după declarațiile despre drone

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, nu exclude că ambasadorul agreat al Federației Ruse, Oleg Ozerov, ar putea să plece din Republica Moldova, după declarațiile recente în care a admis că unele drone care survolează ilegal spațiul aerian al țării și explodează la sol sunt rusești.
„Totu-i posibil, pentru că, vedeți, el deja a scăpat o dată o expresie în care a admis că ar putea să fie 'păsărelele' lor, doar că au uitat să își ceară scuze. Aceasta este foarte urât. Transpiră iarăși imperialismul acesta puturos și obraznic”, a declarat Igor Grosu, înaintea ședinței Parlamentului din 2 octombrie.
Președintele Parlamentului a evitat să spună ce măsuri exacte vor întreprinde autoritățile după declarațiile lui Ozerov: „O să le aplicăm la momentul când o să le aplicăm”.
Șeful Parlamentului s-a referit și la riscurile pentru cetățeni, în condițiile în care numărul aparatelor de zbor care au pătruns ilegal în spațiul aerian al Republicii Moldova și au explodat în apropierea localităților a crescut.
Acesta a menționat cel mai recent caz, cel de la Brănești, raionul Orhei, unde o dronă a explodat în apropierea unui drum de importanță națională.
„Evident, pericolul crește. Aceasta trebuie să o spunem sincer. Oamenii trebuie să urmărească foarte atent toate semnalele, apelurile și comunicatele oficiale. Și, evident, trebuie să continuăm să găsim soluții pentru interceptare. Pe partea de monitorizare, noi stăm relativ mai bine. A doua problemă este interceptarea și capacitatea noastră de a le intercepta, astfel încât să nu creăm probleme la sol pentru cetățeni”, a spus Grosu.
Cât despre cazul socialistului Igor Dodon, care a postat pe rețelele de socializare poze cu echipamente militare surprinse în nordul R. Moldova, președintele Parlamentului a declarat că ar trebui să se autosesizeze instituțiile responsabile.
„Probabil sunt unele dintre acele dispozitive sau echipamente pe care le are la dispoziție Republica Moldova și unele din ele au fost, într-adevăr, surprinse în niște imagini în partea din nord. Ministerul Apărării și alte instituții de drept trebuie să se autosesizeze. Aici nu mă grăbesc să dau aprecieri, să nu fie tratate drept politice. El iubește să se victimizeze”, a comentat Igor Grosu.
Ozerov: „Nu mă tem de dronele mele”
Ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a recunoscut pentru prima dată, pe 27 septembrie, că unele dintre dronele care au survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova ar putea aparține Rusiei.
„Nu excludem și nu negăm faptul că unele dintre aceste drone ar putea fi rusești. Dar acesta nu este un secret, având în vedere intensificarea atacurilor asupra logisticii Ucrainei, ca răspuns la loviturile pe care Ucraina le aplică asupra logisticii civile din Rusia. Dar, în același timp, trebuie să ne amintim că Republica Moldova nu este o țintă. Prin urmare, incitarea sentimentelor de confruntare, alimentarea amenințării războiului și presupusa disponibilitate a Rusiei de a ataca Republica Moldova este absolut nefondată”, a declarat atunci Oleg Ozerov.
Pe 1 octombrie, Ozerov a fost convocat din nou la Ministerul Afacerilor Externe unde i-a fost înmânată o notă de protest după ce, pe 30 septembrie, încă trei drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova, iar două dintre acestea au explodat pe teritoriul țării.
Autoritățile au stabilit că cele două drone care au explodat sunt de tipul „Gheran”, însă ambasadorul agreat al Rusiei a cerut prezentarea unor dovezi privind originea dronelor și a susținut că incidentele trebuie investigate înainte de formularea unor acuzații. Ozerov a declarat, totodată, că Moscova ar fi pregătită să participe la o anchetă comună cu autoritățile de la Chișinău.
Întrebat de jurnaliști dacă se simte în siguranță în Republica Moldova, în contextul incidentelor tot mai numeroase cu drone, Oleg Ozerov a răspuns: „Eu nu mă tem de dronele mele și mă simt suficient de în siguranță în Republica Moldova”.
De la începutul războiului din Ucraina, spațiul aerian al R. Moldova a fost survolat ilegal de 85 de rachete și drone, potrivit datelor Ministerului Apărării.
Diplomatul rus a fost convocat în repetate rânduri la Ministerul Afacerilor Externe, unde i-au fost înmânate note de protest în urma incidentelor legate de pătrunderea sau căderea unor drone pe teritoriul Republicii Moldova.
În unul dintre aceste cazuri, Ozerov a fost întâmpinat la sediul MAE de o dronă rusească expusă pe treptele instituției.
CITIȚI ȘI: