Social

Accident la Peresecina: Trei mașini s-au ciocnit, iar patru persoane au ajuns la spital

Patru persoane au ajuns la Spitalul Raional Orhei, în urma unui accident rutier produs duminică dimineață pe drumul R6 Chișinău–Orhei–Bălți, în apropiere de Peresecina. În accident au fost implicate trei automobile, după ce, preliminar, unul dintre șoferi ar fi ieșit pe contrasens și s-ar fi ciocnit frontal cu un alt autoturism.

Potrivit Poliției, accidentul s-a produs în jurul orei 08:40. Un automobil Audi, condus de un bărbat de 36 de ani, se deplasa spre Bălți când, „din motive care urmează a fi stabilite, ar fi ieșit pe contrasens”.

Pe contrasens, Audi-ul s-a ciocnit frontal cu un Mitsubishi, condus de un bărbat de 31 de ani. În urma impactului, cel de-al doilea automobil a fost proiectat într-o Dacia Logan, la volanul căreia se afla un bărbat de 62 de ani. În mașină se afla și o femeie.

„În urma accidentului, cei trei conducători auto și pasagera au fost transportați la Spitalul Raional Orhei pentru acordarea îngrijirilor medicale”, precizează Poliția.

Oamenii legii mai anunță că toți cei trei șoferi au fost testați pentru consumul de alcool, iar rezultatele au fost negative.

Cazul este documentat de polițiști, care urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult