Revista presei interbelice: La Chișinău, comercianții își așteptau cumpărătorii la „Lafca de beuturi” sau la „Scladul de scânduri”
Asociația culturală ASTRA din Basarabia cerea, în 1926, înființarea unui post radiofonic la Chișinău, care să transmită concerte, conferințe și programe culturale. Articolul arăta că radioul se dezvolta rapid în Europa și că Chișinăul trebuia să intre și el în această lume nouă, alături de București, Cluj, Constanța, Timișoara sau Arad.
Doi ani mai târziu, la 1 noiembrie 1928, începea oficial radiodifuziunea publică românească, prin Radio București, cu celebra frază: „Alo, alo, aici Radio București!”.
De aceea, 1 noiembrie este astăzi Ziua Națională a Radioului în Republica Moldova.
În 1926, presa basarabeană scria despre nevoia unei voci a Chișinăului în eter. Astăzi, noi vorbim chiar de la unul dintre microfoanele radioului public de la Chișinău.
Ziarul Romania Nouă publica opiniile unui tânăr, Alexandru Iconaru, care își publica impresiile după o călătorie prin ținutul dintre Prut și Nistru. Acesta descria o Basarabie spectaculos de bogată: dealuri acoperite de grâne, întinderi de floarea-soarelui, porumb, livezi și sate ascunse printre holde.
Dar îl preocupa un paradox: pământul era roditor, iar oamenii rămâneau săraci. Îl durea, spune el, să vadă gospodari cu 6–7 hectare, din care considera că s-ar putea întreține mai multe familii dacă terenul ar fi lucrat modern. Soluția lui era știința aplicată agriculturii, priceperea și gospodărirea mai eficientă a pământului.
Autorul își construiește întreaga pledoarie în jurul parabolei biblice a talanților: sănătatea și pământul sunt „talanții” omului, dar trebuie puși la lucru pentru a se înmulți.
Acum 100 de ani, Alexandru Iconaru vedea deja paradoxul pe care îl auzim și astăzi despre Republica Moldova: avem un pământ foarte roditor, însă bogăția lui nu vine de la sine. Trebuie pricepere, tehnologie, investiții și oameni care să știe să-i dea valoare. Iar concluzia din 1926 sună surprinzător de actual: „Și la greu și la nevoi, leacul este: noi prin noi”.
În 1926, același ziar se plângea că prin târgul Edineț era greu să găsești o denumire de magazin scrisă corect românește. Unele aveau cuvinte pocite, altele amestecau româna cu rusa și chiar litere latine cu litere chirilice.
Ziarul dădea și exemple savuroase: „Lafcă de beuturi” sau „Sclad de scânduri”. Autorul cerea Consiliului comunal să corecteze denumirile, dar se plângea că primarul nu vedea aici vreo problemă.
Și uite că au trecut 100 de ani, literele chirilice au dispărut, dar obiceiul de a amesteca româna cu câte un cuvânt rusesc, mai ales când vrem să spunem că cineva e tare... „de succes”, nu a dispărut definitiv. Se pare că unele lucruri se corectează mai greu decât o denumire de magazin.
În 1926, județul Lăpușna avea o problemă cu mistreții. Presa anunța că porcii sălbatici se înmulțiseră atât de mult încât provocau pagube pe câmpurile oamenilor. Iar soluția Prefecturii era cât se poate de directă: în luna noiembrie urmau să fie organizate două mari vânători de mistreți, pentru reducerea numărului lor.
Pe altă pagină, jurnalistul Alexandru Rupa ironiza una dintre problemele vechi ale Chișinăului: străzile inundate după fiecare ploaie și lipsa canalizării. Soluția? Dacă tot avem atâta apă, să transformăm Chișinăul în... port maritim și bază navală, care să rivalizeze cu Marsilia și Cherbourg!
Autorul scria că la Chișinău nici pluviometrul nu mai era necesar: cantitatea de apă putea fi măsurată „cu picioarele” – „până la gleznă, până la brâu sau până la gât”.
Și inventează un întreg plan al Consiliului Municipal: ploile să fie mărite la 31 pe lună, canalizarea să înceapă pe 30 februarie, la Visterniceni și Podul Orheiului să apară școli de înot și de scafandri, fiecare proprietar să aibă o barcă, iar Castelul de Apă să fie transformat în far.
Autorul încheie articolul lăudându-se că a prins și un calcan pe strada Pușkin. Glume potrivite și astăzi pentru strada Albișoara....
Autor: Dan Melnic
