Cehia nu va participa la Eurovision 2027: „Nu vom vedea drapelul ceh pe scenă anul viitor”

Cehia nu va participa la Eurovision 2027, după ce televiziunea publică cehă a decis retragerea din concurs, invocând reduceri bugetare. Decizia a fost anunțată de postul public ceh, marți, 6 octombrie.
„Nu vom vedea drapelul ceh pe scenă anul viitor”, a declarat televiziunea cehă pe platforma X, adăugând că speră să revină în concurs la un moment dat, scrie AFP, citată de Agerpres.
Potrivit regulilor Eurovision, doar un difuzor membru al Uniunii europene de radio-televiziune (UER) poate desemna artistul care va reprezenta țara respectivă.
La ediția din 2026 organizată la Viena și câștigată de bulgăroaica Dara, cântărețul ceh Daniel Zizka a terminat pe locul al 16-lea cu melodia „Crossroads”. Niciun artist ceh nu a câștigat vreodată concursul.
Guvernul de coaliție naționalist condus de miliardarul Andrej Babis dorește să facă trecerea de la un sistem de redevențe plătite de telespectatori la o finanțare directă din partea statului, angajându-se să reducă subvențiile pentru televiziunea și radioul publice.
Ambele instituții media au anunțat deja restructurări de posturi și ajustări ale programelor. Parlamentul ceh, unde coaliția lui Babis deține majoritatea, nu a votat încă această reformă a finanțării televiziunii publice.
Mai multe voci critice, printre care și ONG-ul Reporters sans frontieres (RSF), au spus că decizia poate pune în pericol independența mass-media publice. Televiziunea și radioul cehe au organizat deja o grevă simbolică împotriva acestui proiect în luna iunie.
Criticii lui Andrej Babis îl acuză de asemenea că dorește să limiteze independența mass-mediei publice, după modelul aliaților săi, premierul slovac Robert Fico sau a fostului premier maghiar Viktor Orban, care a pierdut alegerile în aprilie.
Decizia Cehiei de a nu participa la Eurovision reprezintă o nouă lovitură financiară pentru UER după ce Irlanda și Spania și-au anunțat deja intenția de a boicota ediția 2027 din cauza participării Israelului.
Radiodifuzorul irlandez RTE a invocat „pierderile îngrozitoare și continue de vieți omenești în Gaza”, precum și „criza umanitară în curs”.
Cinci țări europene - Țările de Jos, Islanda, Irlanda, Slovenia și Spania - au boicotat ediția din 2026, punând sub semnul întrebării motivele pentru care Israelul a fost autorizat să participe în ciuda războiului din Fâșia Gaza, în timp ce Rusia a fost suspendată la scurt timp după invadarea Ucrainei.
CITIȚI ȘI: