Politic

Inițiativa privind suspendarea președintei Maia Sandu, dezbătută de opoziție: „Șeful statului nu se află în afara răspunderii”

Opoziția parlamentară susține că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat și obligația de imparțialitate politică, motiv pentru care aceste acuzații ar trebui examinate în cadrul unei proceduri de suspendare din funcție. Subiectul a fost discutat miercuri, 7 octombrie, de reprezentanți ai opoziției, juriști și avocați, în contextul proiectului de hotărâre privind inițierea acestui demers, înregistrat în Parlament pe 29 septembrie.

Documentul, semnat de 46 de deputați ai opoziției, are aproape 50 de pagini și invocă mai multe pretinse încălcări ale Constituției. Acestea au fost grupate în trei direcții principale: pretinsa uzurpare a puterii de stat și subminarea separației puterilor, încălcarea imparțialității și a neutralității politice, precum și fapte care ar putea atrage răspundere juridică.

Inițiativa urmărește sesizarea Curții Constituționale pentru a examina gravitatea faptelor invocate, precum și sesizarea Procuraturii pe componenta penală, a precizat juristul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Victor Macovei.

„Deși președintele statului dispune, conform Constituției, de garanții de imunitate, de libertate de opinie și de libertate de exprimare, totuși acestea nu sunt absolute. Aceste drepturi, aceste garanții întotdeauna sunt exercitate în condițiile Constituției și ale legislației. Și chiar dacă mandatul de patru ani al președintelui statului este exercitat de la data depunerii jurământului, acesta, conform Constituției, poate înceta în cazul încălcării jurământului, respectiv a Constituției, pentru că Înalta Curte a stabilit, negru pe alb, că orice încălcare a jurământului constituie o încălcare a Constituției și orice încălcare a Constituției constituie o încălcare a jurământului. Astfel, prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 23 din 2020, instanța a stabilit că șeful statului nu se află în afara răspunderii”, a declarat Victor Macovei.

Victor Macovei, jurist
Sursa: Victor Macovei, jurist

Potrivit juristului, Constituția prevede două mecanisme de răspundere a șefului statului – unul politic, în baza articolului 89, și altul de natură juridică, inclusiv penală. Macovei a precizat că proiectul aflat în discuție nu presupune suspendarea imediată a președintei, ci reprezintă prima etapă a procedurii. Inițiativa urmează să fie dezbătută în plenul Parlamentului, iar șefa statului va avea posibilitatea să-și prezinte poziția. Hotărârea privind sesizarea Curții Constituționale și a Procuraturii ar urma să fie adoptată cu majoritatea simplă a deputaților prezenți.

Dacă, ulterior, Curtea Constituțională va constata existența circumstanțelor care justifică suspendarea, în Parlament ar urma să fie înregistrat un nou proiect privind demiterea din funcție. Macovei a menționat că, în această etapă, suspendarea și-ar produce efectele, iar în termen de cel mult 30 de zile ar trebui organizat un referendum privind demiterea președintei.

Opoziția invocă ingerințe în activitatea Parlamentului și Guvernului

Unul dintre principalele argumente prezentate în cadrul dezbaterilor a vizat presupusa intervenție a șefei statului în activitatea celorlalte ramuri ale puterii. Victor Macovei a susținut că președintele trebuie să exercite un rol de arbitru neutru și nu poate substitui Parlamentul sau Guvernul în exercitarea atribuțiilor constituționale.

În acest context, el a făcut referire la desemnarea candidaților la funcția de prim-ministru, afirmând că șeful statului nu ar trebui să selecteze sau să convingă personal o persoană să accepte această funcție.

„Acesta nu poate interveni, conform Constituției, în activitatea celorlalte ramuri ale puterii în stat, dar este obligat să acționeze ca un arbitru neutru, imparțial, care veghează asupra respectării Constituției”, a subliniat Macovei.

Juristul a făcut trimitere și la declarațiile publice atribuite actualului prim-ministru, Vasile Tofan, potrivit cărora acesta ar fi fost contactat de președintă și convins să accepte funcția.

În opinia autorilor proiectului, asemenea intervenții depășesc rolul constituțional al șefului statului. Același argument a fost invocat și în cazul fostului premier Alexandru Munteanu.

Participanții la discuții au susținut că implicarea președintei în identificarea candidaților pentru funcția de premier ar reprezenta o ingerință în competențele Parlamentului și ale Guvernului.

În document sunt incluse și alte exemple pe care autorii le consideră „ingerințe”, inclusiv în procesul de numire a miniștrilor și a judecătorilor. În acest context, Macovei a invocat jurisprudența Curții Constituționale, conform căreia președintele nu dispune de o discreție nelimitată în exercitarea acestor atribuții.

„Președintele este obligat să respecte principiul imparțialității”

Un capitol distinct al proiectului vizează presupusa încălcare a neutralității și imparțialității politice de către președintă. Autorii susțin că Maia Sandu ar fi folosit autoritatea funcției pentru promovarea partidului de guvernare și că ar fi transmis mesaje prin care parcursul european și accesul la fonduri europene erau asociate cu rezultatul alegerilor.

În aceeași categorie au fost incluse acuzațiile privind implicarea personală a președintei în recrutarea unor candidați pentru lista partidului de guvernare. Participanții la discuții au invocat declarațiile publice ale unor persoane din domeniul culturii și sportului care au afirmat că au fost contactate sau invitate personal de șefa statului să se implice în politică.

Opoziția a mai făcut referire la alegerile locale din 2023 și la mesajele privind alegerea unor „primari europeni”, susținând că asocierea accesului la fonduri europene cu opțiunea electorală ar fi incompatibilă cu statutul de neutralitate politică al șefei statului.

Deputatul fracțiunii Blocului „Alternativa”, Ion Chicu, a afirmat că respectarea neutralității politice este o obligație constituțională și că Parlamentul trebuie să permită examinarea acestor acuzații de către instituțiile competente.

„Este important acest proiect și prin prisma faptului că modificările în Constituție și în legislație privind imparțialitatea sau neutralitatea politică a președintelui au fost operate cred că prin 2015-2016, astfel încât președintele este obligat să respecte acest principiu al imparțialității”, a menționat Chicu.

Actuala șefă a statului s-ar fi implicat mai mult decât predecesorii săi, cu excepția lui Igor Dodon, în activitatea formațiunii politice din care a făcut parte, a constatat, la aceleași dezbateri, reprezentantul Partidului Social-Democrat European, Iurie Cazacu.

„Analizând mandatul fiecăruia dintre cei șase președinți, cu excepția celui de-al cincilea, Igor Dodon, practic niciunul nu s-a implicat atât de mult sau, mai bine să zic, și-a păstrat imparțialitatea politică. Eu nu-mi aduc aminte de niciun președinte, cu excepția ex-președintelui Dodon, care participa uneori la ședințele forului statutar al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Doamna actuală președintă, atunci fiind în opoziție, și partidul respectiv, sigur că făceau mare gălăgie: cum își permite un președinte de partid să participe la ședințe de partid? Acum, din 2020 încoace, vedem că doamna președintă participă nu doar la congresul partidului din care a făcut parte, ci și la Consiliul Politic Național, adică la foruri statutare, fără nicio jenă și fără nicio ezitare”, a spus Cazacu.

Avocatul Mărgineanu, în apărarea lui Stoianoglo

Un alt capitol al dezbaterilor a fost dedicat presupusei ingerințe în sistemul judecătoresc.

Avocatul Iurie Mărgineanu a susținut că reformele promovate în ultimii ani ar fi dus, în opinia sa, la subordonarea instituțiilor din domeniul justiției.

„Eu aș considera că începutul, în afară de acele modificări legislative care au fost făcute de la început și prin care au început să se modifice legile cu privire la Curtea Supremă, la Consiliul Superior al Magistraturii, la Procuratură etc., a fost demiterea din funcție și arestarea procurorului general Alexandr Stoianoglo ca pe «un hoț de cai», cu mascați. Încă așa ceva n-am văzut și nu cred că a fost undeva în lume, dar s-a întâmplat. Eu cred că, din punct de vedere politic, ei își doreau o guvernare confortabilă, iar Procuratura Generală, în frunte cu Stoianoglo, le încurca”, a spus Mărgineanu.

Iurie Mărgineanu, avocat
Sursa: Iurie Mărgineanu, avocat

Avocatul a criticat și modificările operate în sistemul de autoadministrare judecătorească, precum și implicarea unor reprezentanți ai societății civile în procesul de reformare a justiției.

În opinia sa, aceste acțiuni ar fi contribuit la concentrarea puterii în jurul instituției prezidențiale. Mărgineanu a pus sub semnul întrebării și rolul actual al Consiliului Național de Securitate, susținând că atribuțiile acestuia ar fi fost extinse până la transformarea sa, în opinia sa, într-un mecanism cu influență asupra Executivului și a altor instituții ale statului.


Amintim că opoziția parlamentară a inițiat procedura de suspendare din funcție a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, printr-un proiect de hotărâre, semnat de 46 de deputați. Documentul a fost înregistrat pe 29 septembrie, la Secretariatul Parlamentului.

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care deține majoritatea parlamentară, și-a reconfirmat sprijinul pentru șefa statului și a acuzat opoziția că ar executa prin această inițiativă „ordine de la Moscova”.

„Am urmărit cu mare interes conferința de presă organizată de partidele lui Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi. Iată că opoziția s-a unit. Credeți că pentru a condamna dronele rusești care ne pun în pericol? Nu. Sau pentru că au găsit soluții reale de a cumpăra gaz mai ieftin? Sau poate pentru că știu cum să aducă apă în Nistru? Sau pentru că au decis să contribuie la avansarea Republicii Moldova pe calea aderării la UE? Niciuna dintre acestea. S-au unit ca s-o dea jos pe Președinta Maia Sandu. Curios că nici nu au ieșit liderii acestor partide. Le-o fi fiind rușine de propria inițiativă”, a comentat atunci președintele Parlamentului, Igor Grosu, liderul PAS.

Acesta a adăugat că majoritatea celor „cu inițiativa rușinoasă” au fost deja la putere, iar „unii chiar au vrut să pună pe seama cetățenilor pretinsa datorie de miliarde a regiunii transnistrene la gaz către Federația Rusă”.

Totodată, experții constituționaliști susțin că demersul opoziției este sortit eșecului.

Procedura de suspendare a președintelui este reglementată de articolul 89 din Constituție. Propunerea poate fi inițiată de cel puțin o treime dintre deputați, iar pentru aprobarea suspendării este necesar votul a două treimi din numărul deputaților aleși. Președintele trebuie informat despre acuzațiile care îi sunt aduse și are dreptul să prezinte Parlamentului explicații. Dacă propunerea de suspendare este aprobată, în cel mult 30 de zile trebuie organizat un referendum pentru demiterea șefului statului, explică Nicolae Osmochescu, expert în drept constituțional.

„Nu Parlamentul decide demiterea, dar referendumul, dat fiind faptul că președintele a fost ales prin vot general, universal, direct de către electorat, de către popor. Aceasta este procedura. Altă procedură nu există”, a declarat Osmochescu pentru Teleradio-Moldova.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult