Revista presei interbelice: „Noi, rușii refugiați de șase ani în România, am găsit adăpost și o bucățică de pâine aici”
Ziarul Romania Nouă informează că, în 1926, ministrul Octavian Goga efectua o călătorie de lucru prin Basarabia. Plecase prin Galați, însoțit de ministrul Sergiu Niță, deputații Mihail Sadoveanu și Virgil Popescu, senatorul Onisifor Ghibu și șeful său de cabinet.
Traseul era impresionant. În primele trei zile au vizitat Ismail, Vâlcov, Tatar-Bunar, Sărata, Bairamcea, Cetatea-Albă, Șaba și Tighina. De la Tighina, Goga a ajuns cu un tren special la Chișinău, unde, potrivit ziarului, îl așteptau autoritățile și „un imens public, care l-a ovaționat”. Seara, autoritățile locale i-au oferit o masă la celebrul restaurant Suisse.
Și călătoria continua. După o zi petrecută la Chișinău, urma să meargă la Mănăstirea Curchi, în județul Orhei, unde avea să și înnopteze. Duminică ajungea la Orhei, pentru întâlnirea cu pretorii și primarii județului, apoi în marele sat de răzeși Cicălteni, astăzi Ciocâlteni.
De acolo: Bălți → Soroca → Hotin → Cernăuți și, după șase zile, înapoi la București.
Ziarul publica și apelul unor refugiați ruși care trăiau de șase ani în România și care cereau dreptul de a se întoarce în Rusia. Ei începeau prin a mulțumi României: „Noi, rușii refugiați de șase ani în România, am găsit adăpost și o bucățică de pâine aici, aducând mulțumiri poporului și guvernului român pentru ospitalitate.
După anii de război civil și violență, spuneau că vor să ajungă din nou la familiile lor: „Dați-ne voie să plecăm acasă, la familiile noastre, la părinții și copiii noștri”.
Unii încercau să treacă clandestin granița, însă riscau să fie prinși de autorități. Refugiații cereau ca problema lor să fie discutată chiar la conferința mixtă ruso-română care avea loc în fiecare lună.
Ziarul Universul semnala o problemă: în multe biserici din Basarabia slujbele se făceau încă în limba rusă, inclusiv pentru că lipseau cărțile bisericești în română.
Autorul, C. Miciora, compara situația cu școala. Spunea că școala basarabeană începuse deja să se schimbe: în vremea Rusiei, școlile erau așezate uneori departe de sate și erau greu accesibile, iar acum se ajunsese „nu numai la local de școală, dar la școală frecventată”.
În schimb, în Biserică lucrurile mergeau mult mai greu. Problema principală erau cărțile de ritual ortodox. Cele în limba română aproape că lipseau. De aceea, unii preoți slujeau „în rusește”.
Articolul cerea, de asemenea, respectarea calendarului hotărât de Sfântul Sinod și de stat, înlăturarea influenței politice din Biserică și îndrumarea preoților spre o activitate mai apropiată de populație.
Autorul amintea că basarabenii erau foarte religioși. „Populația de aici e bogată prin excelență”, remarca acesta, iar despre biserici menționa că „sunt ticsite de moldoveni”.
Tot ziarul Universul descria Bălțiul drept „orașul cel mai comercial din Basarabia și din Moldova de Nord”. Orașul devenise centrul județului Bălți după despărțirea vechiului județ Iași.
Problema era legătura cu România de peste Prut. Se cerea mai întâi „cel puțin o bună șosea carosabilă”, iar apoi construirea unei căi ferate Bălți – târgul Ștefănești – stația Dângeni. Prin Iași, aceasta ar fi creat o rută mai scurtă spre porturile dunărene Galați și Brăila, mai ales pentru transportul produselor agricole.
Și viața culturală era prezentată ca fiind în dezvoltare. Societatea culturală „Gh. Enescu” strânsese peste 100.000 de lei și avea o bibliotecă de peste 3.500 de volume, frecventată, potrivit articolului, de peste 20.000 de cititori. Iar din 1919 funcționa și societatea „Vatra școalei din Bălți”, cu un internat pentru copiii de la sate.
Autor: Dan Melnic
