„Ucraina nu mai pare o prioritate” pentru SUA, a declarat Zelenski la summitul UE din Bruxelles

„Ucraina este un viitor membru al UE”, a spus vineri, 16 octombrie, pe un ton ferm, președintele Consiliului European, Antonio Costa, „și nu e momentul ca sprijinul europenilor [pentru Kiev] să-și încetinească ritmul”.
Sprijinul afișat al europenilor contrastează astăzi cu atitudinea Casei Albe. La Bruxelles, în a doua zi a summit-ului european „de toamnă”, 15-16 octombrie, după eșecul și amânarea discuțiilor bugetare din seara de joi, liderii UE au discutat cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care le-a solicitat în persoană un sprijin suplimentar, pe fondul crizei de încredere în rândul aliaților provocată de cele mai recente demersuri ale lui Donald Trump în favoarea Rusiei.
În conferința de presă pe care a ținut-o ca invitat la summit, sosit chiar cu o zi mai devreme, Zelenski le-a reamintit europenilor, dar și liderilor UE, ce anume se află în joc pentru țara sa, dar și pentru continentul european.
Zelenski, despre poziția SUA
„Ucraina nu mai pare o prioritate”, a spus Zelenski, completând că înțelege că recentul conflict armat din Orientul Apropiat explică de ce SUA nu mai oferă Ucrainei interceptoarele de rachete balistice de tip Patriot, dar – dat fiind că europenii care posedă asemenea racheta nu par foarte doritori să se separe de ele – Ucraina va căuta să dezvolte pentru anul viitor propriile sale interceptoare, pe care, a adăugat el fără ironie, Kievul le va oferi și Europei.
Înainte de discuții, în dimineața de vineri, șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen a vorbit, stând alături de Zelenski, despre propunerea lui Donald Trump de „armistițiu energetic”, pe care, a subliniat ea, Moscova a fost cea care l-a încălcat de îndată. Și von der Leyen, și Volodimir Zelenski au amintit de iarna care va veni, iar von der Leyen a precizat că europenii lucrează intens la un al 27-lea pachet de sancțiuni impuse Rusiei.
Șefa Comisiei Europene a mulțumit indirect și parlamentului ucrainean, Rada Supremă, pentru reformele votate rapid, printre care legea privind folosirea limbilor minoritare în învățământ, ceea ce a permis zilele trecute deschiderea a două noi clustere de negocieri, atât cu Kiev, cât și cu Chișinău.
Volodimir Zelenski s-a confruntat astăzi la Bruxelles cu o misiune extrem de dificilă: să mențină Ucraina în centrul atenției liderilor UE, mai ales că Uniunea Europeană a fost până acum cel mai ferm susținător al Kievului pe parcursul războiului. Însă îngrijorările tot mai mari legate de prețurile energiei pe plan intern, precum și blocajul privind bugetul blocului comunitar, par deocamdată să eclipseze orice alt subiect – inclusiv această luptă a Ucrainei pentru supraviețuire.
Cum a spus-o limpede și șefa diplomației europene, Kaja Kallas, Europa nu are în acest moment capacitatea tehnică de a înlocui rețeaua Starlink americană, deși Zelenski a insistat în conferința de presă că armata ucraineană lucrează cu Franța și alte țări pentru a încerca să înlocuiască rețeaua americană.
Zelenski a avut și prima sa întâlnire bilaterală cu premierul ungar Péter Magyar, președintele ucrainean declarându-se foarte mulțumit de discuții, însă a evitat orice apropiere de premierul slovac Robert Fico, cunoscut pentru complezența sa față de Rusia lui Putin.
Zelenski a mulțumit Belgiei pentru promisiunea făcută de premierul Bart De Wever că Bruxelles va trimite Ucrainei câteva avioane de luptă F-16 înainte de sfârșitul anului.
„Putin nu vrea ca războiul să se încheie”, a spus Zelenski, adăugând că Rusia nu se va opri la Donbas.
El a repetat că este gata să negocieze cu Rusia, că este satisfăcut de sprijinul european, remarcând că Europa riscă la fel de mult, dovada fiind încălcările repetate ale spațiului aerian al altor țări, numind printre altele R. Moldova și România.
Totuși, Zelenski a evitat un răspuns direct la întrebarea reporterilor dacă ar fi gata să negocieze teritorii.
„Putin vrea să ne distrugă, deoarece nu ne recunoaște ca țară și națiune”, a spus el, repetând că „estul Ucrainei nu va fi de ajuns pentru un asemenea om”.
Belgia încă blochează folosirea activelor rusești
Uniunea Europeană a evitat până acum să folosească activele rusești înghețate pentru a finanța ajutorul acordat Ucraine. Ppremierul belgian, Bart De Wever, în ciuda promisiunii de a oferi Kievului avioane F-16, se opune de la bun început confiscării activelor rusești înghețate.
Ultima oară când s-a discutat subiectul, la summitul european de la Bruxelles din 18-19 decembrie 2025, Bart De Wever a impus o datorie comună a membrilor UE pentru finanțarea Ucrainei, excluzând utilizarea activelor rusești înghețate și păstrând astfel reputația financiară și legală a firmei de drept belgian Euroclear, care administrează fondurile rusești înghețate în Europa.
Întrucât cei 27 nu au reușit până acum să se ajungă la un acord privind activele rusești, UE a aprobat, la începutul anului, un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Acordul, la care participă doar 24 din cele 27 de state membre (mai puțin Cehia și Slovacia și, deocamdată, Ungaria) este menit să ofere ajutor Ucrainei timp de doi ani. Prin acel acord, au fost eliberate 90 de miliarde de euro pentru Ucraina printr-un împrumut comun al celor 24 de semnatari.
Uniunea Europeană a decis, așadar, să împrumute 90 de miliarde de euro pentru Ucraina la nivel european (pe piețele financiare). Acest lucru se face deocamdată (45 de miliarde pe an) fără a atinge activele rusești blocate.