Nistrul își revine după ploi, dar pericolul nu a trecut. Avertismentul ministrului Mediului

Ploile din ultimele zile au dus la creșterea nivelului apei în râul Nistru, inclusiv în zona stației de captare de la Cosăuți, care asigură alimentarea cu apă a municipiului Bălți. Pericolul nu a fost însă depășit, atenționează autoritățile și cheamă populația să consume în continuare rațional apa.
Potrivit ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, precipitațiile locale și cele din zona Carpaților au permis majorarea deversărilor din lacul de acumulare Novodnistrovsk. Duminică, debitul deversat a ajuns la 40 de metri cubi pe secundă, față de media de aproximativ 30 de metri cubi pe secundă înregistrată în ultimele două săptămâni.
„Acest debit majorat, alături de ploile recente din țara noastră, a determinat o creștere a nivelului apei în nord, la Cosăuți, cu 14 centimetri în ultimele 24 de ore”, a precizat Gheorghe Hajder.
La această stație, nivelul apei a ajuns la 2.38 metri, după ce în ultimele trei săptămâni a oscilat între 2.10 și 2.18 metri.
Ministrul se așteaptă ca, în perioada următoare, nivelul apei să crească ușor pe întreg cursul Nistrului, iar debitele să se majoreze și pe alte sectoare. Evoluția depinde însă de condițiile meteorologice. Ploile din apropierea Chișinăului nu sunt suficiente pentru a produce o schimbare majoră, a explicat oficialul.
„Ploile cu cel mai mare impact nu sunt cele pe care le vedem la Chișinău, ci cele din bazinul superior al Nistrului, unde este nevoie de acumulări mari de apă”, a subliniat Gheorghe Hajder.
Primarul municipiului Bălți, Alexandru Petkov, s-a arătat optimist în ceea ce privește alimentarea cu apă a orașului, după îngrijorările din ultima perioadă. Totuși, autoritățile municipale nu renunță să caute soluții suplimentare pentru a reduce vulnerabilitatea orașului în cazul unor noi dificultăți pe râul Nistru.
„Obiectivul nostru nu este doar să depășim dificultățile de astăzi, ci și să facem tot posibilul pentru ca, pe viitor, Bălțiul să fie mult mai bine pregătit și protejat în fața unor asemenea situații”, a menționat primarul.
Expert: Ploile sunt insuficiente
Ecologistul Ilia Trombițchi spune că ploile care au căzut în Republica Moldova au contribuit la creșterea semnificativă a afluxului de apă în lacul de acumulare Dubăsari. Totuși, precipitațiile prognozate pentru următoarele două săptămâni în bazinul superior al Nistrului ar putea fi insuficiente pentru o îmbunătățire considerabilă a situației.
„Ploile din Moldova au provocat o creștere bruscă a afluxului de apă în lacul de acumulare Dubăsari, cu 50 de metri cubi pe secundă. Afluxul total a ajuns la 75 de metri cubi pe secundă, iar nivelul apei a crescut cu opt centimetri, până la cota de 28.10 metri. Afluxul în lacul de acumulare Novodnistrovsk este mai puțin semnificativ, 47 de metri cubi pe secundă, nivelul crescând cu trei centimetri, până la cota de 110.96 metri.”, a menționat acesta.
Pentru următoarele două săptămâni sunt prognozate precipitații de aproximativ 30 de milimetri în bazinul superior al Nistrului, ceea ce, potrivit ecologistului, este prea puțin pentru o redresare a situației. Totuși, nici înrăutățiri nu se așteaptă, a estimat Ilia Trombițchi.
Cel mai mic debit din istoria măsurătorilor a fost înregistrat la sfârșitul lunii august, unde volumul de apă care intra în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk a scăzut la 14–15 metri cubi pe secundă, față de media de 38 de metri cubi pe secundă de la începutul lunii.
Debitul minim ecologic și sanitar al Nistrului, la ieșirea din complexul hidroenergetic Novodnistrovsk, este de 100 de metri cubi pe secundă. Acest prag este important pentru menținerea ecosistemului râului, protejarea biodiversității și asigurarea alimentării cu apă a localităților din aval, inclusiv a municipiului Chișinău.
Criza hidrologică afectează râurile Nistru, Prut și mai multe râuri mici din R. Moldova. Începând cu 26 septembrie, pentru 60 de zile, este instituită starea de urgență în domeniile energetic și hidrologic, iar populația și agenții economici sunt îndemnați să economisească apa.
Pe 14 octombrie, premierul Vasile Tofan și ministrul Energiei, Dorin Junghietu, au discutat la Chișinău cu prim-viceprim-ministrul și ministrul Energiei al Ucrainei, Denis Șmîhal, despre gestionarea crizelor energetice și hidrologice. În urma întrevederii, partea ucraineană a acceptat să majoreze cu 20% debitul de apă deversat în Nistru, până la aproximativ 36 de metri cubi pe secundă.
CITIȚI ȘI: