Politic

Vasile Tofan, despre grănicerii ucraineni care au trecut Nistrul: „Dacă nu ar fi fost război, asemenea incidente nu ar fi existat”

Incidentul de pe Nistru, în care doi grăniceri ucraineni au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova în timp ce urmăreau un bărbat care încerca să traverseze râul înot, trebuie privit și în contextul războiului din țara vecină, consideră premierul Vasile Tofan. Totodată, șeful Guvernului a precizat că pe teritoriul Republicii Moldova se aplică legislația națională și a spus că instituțiile au gestionat situația într-un mod responsabil.

„Dacă nu ar fi fost acest război, asemenea incidente, evident, nu ar fi existat. În țara vecină, este război și este clar că războiul reprezintă o tragedie, inclusiv la nivelul unor asemenea cazuri individuale precum cel al acestui bărbat care a traversat Nistrul înot. Pe teritoriul nostru, funcționează legile Republicii Moldova. De aceea, consider că instituțiile noastre au abordat responsabil această situație”, a declarat Vasile Tofan în cadrul unei emisiuni la Exclusiv TV.

În același timp, Tofan și-a exprimat solidaritatea cu Ucraina, precizând că războiul provoacă numeroase tragedii și pune autoritățile și cetățenii acestei țări în fața unor situații dificile.

„Sunt foarte recunoscător Ucrainei pentru faptul că ne apără și pe noi, și Europa. Înțeleg cât de greu le este acolo, cât de dificil este să facă asemenea alegeri și să reacționeze la astfel de situații”, a adăugat premierul.

Amintim că incidentul a avut loc pe 15 octombrie, în apropierea satului Holoșnița, raionul Soroca. Un cetățean ucrainean, care traversa Nistrul înot, a fost urmărit de o ambarcațiune cu doi grăniceri ucraineni. Încercând să îl rețină, grănicerii l-au lovit în timp ce se afla în apă. Mai mulți localnici de pe malul moldovenesc au intervenit și l-au ajutat să ajungă la mal.

Reprezentantul Serviciului de Stat al Grănicerilor din Ucraina, Andrei Demcenco, a susținut că ambarcațiunea ar fi ajuns pe teritoriul Republicii Moldova din cauza curenților, a nivelului scăzut al apei și a unei defecțiuni a motorului. Cei doi grăniceri au fost reținuți de autoritățile moldovenești și conduși la Sectorul Poliției de Frontieră Cosăuți, iar Procuratura a pornit o urmărire penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.

Ulterior, aceștia au fost predați autorităților ucrainene în baza acordului bilateral de readmisie, urmând să fie citați la audieri. Informația a fost confirmată pe 18 octombrie pentru Teleradio-Moldova de surse din cadrul Poliției de Frontieră. Bunurile găsite asupra lor, inclusiv ambarcațiunea, au fost confiscate în cadrul urmăririi penale.

Totodată, Poliția de Frontieră a anunțat marți, 20 octombrie, despre un incident similar produs sâmbătă, 17 octombrie, în apropierea satului Vasilcău, raionul Soroca. Doi grăniceri au fost reținuți în timp ce încercau să împiedice un alt ucrainean să ajungă în Republica Moldova.

Grănicerii au fost escortați la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Soroca, pentru documentarea cazului, fiind inițiată o urmărire penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Și în acest caz, ucraineanul pe care îl urmăreau grănicerii a cerut azil în Republica Moldova. Solicitați de Teleradio-Moldova, responsabili de la Inspectoratul General pentru Migrație au comunicat că informațiile despre acesta sunt confidențiale și nu pot fi comunicate.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult