Social

Profesorii și managerii școlari din Chișinău, reuniți la Forumul Municipal al Cadrelor Didactice

Chișinăul a alocat, în ultimii cinci ani, 126 de milioane de lei pentru modernizarea și extinderea școlilor, în timp ce alte 256 de milioane de lei au fost direcționate către creșterea eficienței energetice a clădirilor. Investițiile în infrastructura școlară și formarea cadrelor didactice s-au numărat printre subiectele abordate în cadrul Forumului Municipal al Cadrelor Didactice din Chișinău.

Șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (DGETS), Valentin Crudu, a subliniat că municipiul Chișinău are nevoie de o comunitate profesională în care profesorii și managerii instituțiilor de învățământ să învețe unii de la alții.

„Să poată vorbi deschis despre ceea ce nu funcționează și să construiască împreună răspunsuri realiste. Un forum are cu adevărat valoare atunci când ideile exprimate aici se regăsesc ulterior în viața de zi cu zi a școlii”, a declarat funcționarul.

Participanții au evidențiat importanța incluziunii, a colaborării dintre școală, familie și comunitate, precum și a implicării autorităților în dezvoltarea unui sistem educațional mai performant.

Rectora Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Alexandra Barbăneagră, a evidențiat importanța consolidării relațiilor dintre instituțiile de învățământ superior și cele preuniversitare, astfel încât viitorii profesori să beneficieze de sprijin eficient în procesul de integrare profesională.

„Este extraordinar de important să creăm un mediu în care copilul se simte acceptat, respectat și încurajat. Universitatea Pedagogică de Stat are o responsabilitate aparte în acest proces, fiind un partener activ al școlii. Cred cu tărie în apropierea mediului universitar de cel preuniversitar, iar colaborarea dintre acestea trebuie să transforme experiențele și bunele practici în soluții concrete, adaptate nevoilor fiecărui copil”, a menționat Alexandra Barbăneagră.

Fondatorul liceului „Prometeu-Prim”, scriitorul Aurelian Silvestru, a subliniat că investițiile în educație trebuie să vizeze atât infrastructura școlară, cât și susținerea cadrelor didactice. Potrivit acestuia, responsabilitatea pentru educarea copiilor nu revine doar școlii, ci și familiei, societății și, în primul rând, statului, care trebuie să asigure sprijinul necesar profesorilor.

„Statul care vrea să sprijine elevii va începe prin a-i sprijini pe profesori. Și nu mă refer aici doar la salarii decente, ci și la condiții normale de lucru și investiții serioase. E clar lucru că nu doar școala răspunde de educarea copilului. Răspunde și societatea, și statul, și familia, și noi, cei din școală. Politica distruge cu mare ușurință ceea ce școala construiește cu mare greutate”, a declarat Aurelian Silvestru.

Forumul Municipal al Cadrelor Didactice din Chișinău, care se încheie la 20 octombrie, are genericul „Educația care ne unește: valori, identitate și inovare”. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport.

CITIȚI ȘI:

Diana Nacu

Diana Nacu

Autor

Citește mai mult