Revista presei

Revista presei interbelice: La Chișinău s-au întrunit comandanții brigăzilor și regimentelor de jandarmi din întreaga Românie

Că tot am marcat, pe 25 octombrie, Ziua Armatei Române, am cules această știre din Ziarul Dimineața, care ne informa că la Chișinău s-au întrunit comandanții brigăzilor și regimentelor de jandarmi din întreaga Românie, sub conducerea generalului Ștefănescu, comandantul Corpului de Jandarmi.

Cu această ocazie, un jurnalist l-a întrebat pe general dacă starea de asediu din Basarabia ar putea fi ridicată. Generalul a răspuns că în provincie domnește o liniște desăvârșită, dar că starea de asediu ar putea fi necesară dacă ar reapărea agitațiile din trecut. Întrebat și despre cenzură, generalul a declarat că aceasta este necesară pentru apărarea intereselor statului.

Așadar, deși autoritățile vorbeau despre liniște în Basarabia, în 1926 provincia se afla încă sub un regim de măsuri excepționale, care includea starea de asediu și cenzura presei. Chiar dacă era o stare de liniște, statul nu avea încredere în vecinul sovietic că nu ar putea provoca din nou dezordini in Basarabia.

Ziarul România Nouă scria un articol interesant: „Rusia de azi și Rusia de mâine”, dedicat unei conferințe ținute de Grigori Alexinski, fost revoluționar rus și adversar al bolșevicilor.

Conferențiarul susținea că revoluția bolșevică a adus Rusiei distrugeri, foamete și milioane de victime. El era convins că regimul comunist nu va dăinui și că Rusia va trebui să-și regăsească drumul.

Interesant este ce spunea despre Basarabia. Alexinski considera că provincia este românească și că trebuie să rămână parte a României. Recunoștea însă că mulți ruși fuseseră obișnuiți să o considere teritoriu rusesc Și lansa un îndemn: „Este un lucru obișnuit, că tot ce e în mâinile noastre, să considerăm ca al nostru, însă trebuie să ne convingem că acest lucru nu e drept, și trebuie să avem curajul să spunem aceasta cu glas tare”.

În viziunea sa, Rusia viitorului trebuia să trăiască în prietenie cu România, Polonia și ceilalți vecini, respectându-le drepturile. Iată o perspectivă exprimată acum 100 de ani: un opozant rus al bolșevismului vorbea despre necesitatea ca Rusia să renunțe la pretențiile asupra Basarabiei noastre.

Sătenii din Basarabia își au, în sfârșit, gazeta lor!” - așa anunța Ziarul România Nouă apariția unei noi publicații. Începând cu 1 noiembrie, urma să apară săptămânal gazeta populară „Cuvântul Moldovenesc”, destinată în special țăranilor basarabeni.

Ziarul avea opt pagini și un detaliu interesant: urma să fie tipărit atât cu litere latine, cât și cu litere rusești, pentru a putea fi citit și de cei obișnuiți cu alfabetul chirilic.

Director era cunoscutul profesor Onisifor Ghibu, iar redactori — Iorgu Tudor și Mihail Minciună. Redacția se afla la Chișinău, pe strada Mihai Viteazul, numărul 50, adică pe actuala stradă Mihai Eminescu.

Iar preoții, învățătorii și notarii erau îndemnați să răspândească vestea prin sate.

Ziarul continua să urmărească vizita Reginei Maria în Statele Unite ale Americii. De această dată, aflăm că Regina a transmis un mesaj radiofonic poporului american, cerând simpatie și sprijin pentru România, pe care o prezenta drept o țară aflată în plină reconstrucție și o piedică în calea expansiunii comunismului sovietic.

Dar vizita a avut și câteva întâmplări interesante. Regina urma să vorbească la principalul post de radio din New York, iar discursul să fie retransmis de alte 20 de posturi. Numai că, dintr-o neînțelegere, a ajuns cu o jumătate de oră mai devreme și a fost nevoită să plece înainte de a ține discursul programat.

În schimb, la un banchet organizat în onoarea sa, a vorbit la microfon, iar mesajul a fost transmis prin radio, potrivit ziarului, în întreaga lume. Regina a mai primit titlul onorific de colonel al Gărzii Naționale din New York și a vizitat Institutul Sulgrave.

Presa relata și o problemă de sănătate: Regina fusese consultată de medici pentru tuse, însă se afla deja în curs corect de vindecare.

Ziarul Universul ne prezenta invenția românească care făcea senzație la Salonul Automobilului de la Paris, în 1926. Articolul prezenta automobilul inventatorului român George Constantinescu, o mașină care avea o particularitate neobișnuită: nu avea nici ambreiaj, nici schimbător de viteze.

Potrivit articolului, automobilul putea trece prin întreaga gamă de viteze printr-o simplă apăsare a accelerației. Și mai interesant: avea un motor de numai cinci cai-putere, cu doi cilindri, în doi timpi. Inventatorul susținea că mașina putea fi echipată inclusiv cu o caroserie pentru transportul de pasageri.

Autor: Dan Melnic

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult