Sport

Real Madrid este de neoprit în Euroliga de baschet

sofascore.com
Sursa: sofascore.com

Echipa de baschet Real Madrid este de neoprit în Euroligă! Formația spaniolă a învins-o categoric pe Baskonia, cu 104-86, și a bifat a cincea victorie consecutivă în cea mai importantă competiție europeană intercluburi.

Real Madrid a preluat inițiativa încă din start și a controlat jocul pe parcursul celor patru sferturi. La pauza mare, madrilenii aveau un avantaj de 10 puncte, iar în repriza secundă și-au consolidat treptat superioritatea. Francezul Theo Maledon a fost principalul marcator al echipei, cu 19 puncte.

După un început de sezon cu trei înfrângeri consecutive, Real Madrid a revenit în forță și a ajuns la cinci victorii consecutive. Formația madrilenă își consolidează astfel poziția în lupta pentru locurile fruntașe ale Euroligii.

Panathinaikos Atena continuă parcursul excelent în Euroligă. Grecii au învins-o pe Olimpia Milano cu 80-75, într-un meci echilibrat, decis în momentele importante. Americanul Kendrick Nunn a fost omul decisiv pentru formația elenă, cu 20 de puncte marcate.

Panathinaikos își menține poziția de lider, cu șapte victorii și o singură înfrângere. Pe locul secund se află Valencia Basket, care a obținut un succes important în fața campioanei Fenerbahce Istanbul, scor 86-78.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult