Revista presei | Principalul risc în urma atacului cibernetic - folosirea datelor pentru manipularea cetățenilor și escrocherii online sau telefonice

În vizorul mass-media este atacul cibernetic de amploare cu care s-a confruntat R. Moldova în perioada 19-23 octombrie. Ce soluții propun autoritățile, dar și cu ce recomandări vin experții, aflăm din revista presei.
Pe primele pagini ale publicațiilor naționale citim că președinta Maia Sandu a convocat pentru zilele următoare o ședință a Consiliului Național de Securitate, în cadrul căreia va fi evaluat un atac cibernetic de amploare cu care se confruntă în prezent R. Moldova și vor fi examinate măsurile de răspuns. Potrivit Președinției, atacul ar fi fost facilitat, cel mai probabil, de inteligența artificială, notează Ziarul de Gardă. Potrivit publicației, anunțul a fost făcut miercuri, 28 octombrie, după ce șefa statului a participat la o reuniune virtuală la nivel înalt dedicată controlului celor mai avansate modele de inteligență artificială existente. La reuniune au participat peste 30 de șefi de stat și de guvern, precum și miniștri de resort. Discuțiile s-au concentrat pe riscurile generate de dezvoltarea rapidă a modelelor avansate de AI și pe necesitatea cooperării internaționale pentru asigurarea siguranței acestora, menționează sursa citată.
Portalul Deschide.md scrie că directoarea Agenției de Guvernare Electronică, Nicoleta Colomeeț, se retrage din funcție în urma atacului cibernetic în care au fost extrase neautorizat date aferente a aproximativ 750 de mii de IDNP-uri. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan în debutul ședinței de miercuri a Guvernului, precizează publicația.
Iar TVR Moldova transmite că Guvernul pregătește modificarea standardelor de securitate pentru softurile și echipamentele utilizate de instituțiile publice, în contextul informațiilor potrivit cărora mai multe sisteme de supraveghere video din țară funcționează pe baza tehnologiei rusești Trassir. Despre acest lucru a vorbit ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, jurnaliștilor după ședința Cabinetului de miniștri de miercuri. El a precizat că autoritățile cunosc problema și lucrează la soluții pentru a reduce riscurile de securitate, mai scrie TVR Moldova.
Cotidianul atrage atenția că schimbarea parolelor de acces la conturile electronice, evitarea linkurilor suspecte și verificarea atentă a apelurilor telefonice sunt printre principalele măsuri recomandate cetățenilor după atacul cibernetic de amploare asupra sistemelor guvernamentale din Republica Moldova. Avocatul și președintele Asociației pentru Protecția Vieții Private, Sergiu Bozianu, atrage atenția asupra riscului ca informațiile obținute de atacatori să fie folosite în tentative de înșelăciune prin telefon sau prin mesaje. „Printre primele recomandări ar fi să fie modificate parolele de acces de la orice cont al serviciilor publice, acolo unde este posibil. Mă refer la aceeași adresă de email, să schimbați parola de acces, să schimbați parola de la semnătura electronică sau alte servicii guvernamentale pe care le aveți. Dar în mare parte măsurile de remediere ar trebui să se refere la autoritățile publice. Au fost fraudate datele de identitate, acele date unice, care ne stabilesc identitatea precum IDNP, nume, prenume, date bancare, IBAN, date despre membrii familiei. În acest sens, cetățenii nu-și pot schimba IDNP-ul, numele sau prenumele. Este un viciu major, datele astea au fost fraudate și ar putea să existe consecințe de viitor destul de grave pentru fiecare dintre noi”, a declarat avocatul pentru Cotidianul.md.
Jurnal.md îl citează pe ministul educației și cercetării, Dan Perciun, care a explicat, în platoul emisiunii „Secretele Puterii”de la Jurnal TV, că amploarea atacului ar putea fi legată de utilizarea inteligenței artificiale, capabilă să descopere vulnerabilități pe care metodele obișnuite nu le-ar fi identificat. Oficialul a subliniat că persoanele care utilizează aplicațiile EVO sau MCabinet și dețin o semnătură electronică pot verifica dacă datele lor au fost accesate. Oficialul a precizat că, în urma incidentului, nu există un risc imediat de accesare a conturilor bancare sau de efectuare a operațiunilor financiare în numele cetățenilor, întrucât datele bancare sunt stocate separat și nu au fost obținute în urma atacului. Ministrul a avertizat că principalul risc al scurgerii unui volum atât de mare de date este folosirea acestora pentru manipularea cetățenilor și escrocherii online sau telefonice.
Iar Radio Chișinău conchide că atacul cibernetic asupra sistemelor guvernamentale scoate la iveală vulnerabilități în protecția datelor personale și ridică semne de întrebare privind capacitatea statului de a preveni astfel de incidente. Specialiștii susțin că este nevoie de investiții în securitate cibernetică, personal calificat și de măsuri clare de protecție, dar și de informarea individuală a persoanelor afectate, remarcă sursa citată. „Sistemul nostru de securitate digitală nu este atât de bine dezvoltat pe cât s-a crezut sau pe cât s-a creat impresia. Există riscul unor tentative de fraudă și de inginerie socială, prin care escrocii ar putea folosi date personale reale, precum numele, IDNP-ul, informații despre familie sau pensie, pentru a contacta cetățenii prin telefon, SMS sau rețele sociale, dându-se drept reprezentanți ai băncilor, poliției sau ai instituțiilor statului”, a spus Ion Tăbârță, citat de Radio Chișinău.
Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, cere autorităților să explice de ce persoanele vizate de recentul atac cibernetic nu ar fi fost informate individual despre compromiterea datelor lor, notează Cotidianul. Într-o postare pe Facebook, acesta atrage atenția că incidentul anunțat de Agenția de Guvernare Electronică ar viza aproximativ 750.000 de IDNP-uri și informații care pot ține inclusiv de familie, sănătate, situația financiară, proprietăți sau conturi bancare. Tănase invocă prevederile Legii privind protecția datelor cu caracter personal și susține că, atunci când o breșă poate genera un risc ridicat pentru cetățeni, un comunicat public nu poate substitui automat informarea persoanelor afectate. „Un comunicat de presă nu poate substitui automat informarea individuală a persoanelor afectate. Când sunt compromise informații despre sănătatea, situația financiară și viața familială a unui număr atât de mare de persoane, riscurile pentru viața privată nu pot fi tratate ca un simplu detaliu administrativ. Fiecare cetățean trebuie să poată afla dacă datele sale au fost compromise, ce informații au fost extrase și cum se poate proteja, ” atrage atenția Alexandru Tănase.
Lipsa comunicării dintre Chișinău și Comrat creează un spațiu pe care îl pot exploata cei interesați să manipuleze populația din Găgăuzia, avertizează directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, Vadim Pistrinciuc, citat de IPN. Expertul consideră că partidele politice, societatea civilă, mass-media și universitățile trebuie să investească mai mult timp și resurse în consolidarea relațiilor cu locuitorii regiunii. Într-un interviu pentru IPN, Vadim Pistrinciuc a subliniat că apropierea dintre găgăuzi și ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova nu trebuie să rămână doar la nivel declarativ, ci să se reflecte în acțiuni concrete. Potrivit lui, partidele politice și organizațiile societății civile ar trebui să fie mai prezente în regiune, inclusiv prin deschiderea unor filiale și desfășurarea activităților la nivel local.
Despre restabilirea relațiilor economice cu Rusia: pragmatism sau imoralitate, prostie sau sadomasochism? - analizează Nicolae Negru, într-un editorial publicat de Veridica. „În capetele unor cetățeni de-ai noștri bântuie ideea, dacă nu chiar obsesia, că guvernarea PAS ar fi redus la minim relațiile comerciale cu Rusia din motive ideologice, geopolitice, contrare intereselor naționale, cauzând astfel prejudicii enorme dezvoltării economice și sociale, bunăstării cetățenilor Republicii Moldova. Se spune (și, posibil, se crede) că politica Chișinăului în relația cu fosta metropolă ar fi lipsită total de pragmatism, bazându-se doar pe sentimente, pe ura față de măreața „patrie comună” de cândva. Și, firește, pe „indicațiile” de la Bruxelles sau București, care nu ar privi de secole cu ochi buni spre Rusia. Asemenea gânduri trebuie să spunem îi tulbură nu numai pe putiniștii fanatizați. Zilele trecute, le-am auzit din gura unui fost ministru ADR și deputat din partea Partidului Democrat (înainte de a fi fost „achiziționat” de Plahotniuc). (...) Că relațiile cu Rusia suferă din cauza războiului din Ucraina lui nu-i dă prin cap și nu consideră agresiunea rusă un motiv de luat în seamă. (...) Nu-l deranjează că Putin a formulat pretenții teritoriale nu numai față de Ucraina, dar și alte state post-sovietice nenumite, care ar fi primit „cadouri teritoriale” din partea poporului rus și, proclamându-și independența, ar fi trebuit să le întoarcă. ”