Mediul de afaceri anticipează stagnarea vânzărilor și creșterea prețurilor

Companiile din Republica Moldova anticipează o relativă stabilitate a activității economice în ultimul trimestru al anului 2026, însă nu se așteaptă la o creștere a veniturilor din vânzări. În același timp, cererea insuficientă pe piață continuă să fie principala problemă pentru mediul de afaceri, fiind invocată de peste 70% dintre întreprinderile care se confruntă cu dificultăți, arată o analiză a expertului Veaceslav Ioniță.
În trimestrul IV al anului 2026, soldul conjunctural privind evoluția situației economice generale se situează la +3%, indicând o relativă stabilitate a așteptărilor din mediul de afaceri.
„Așteptările privind veniturile din vânzări au ajuns la 0%, iar cele privind numărul de salariați la -3%, ambele încadrându-se în aceeași categorie de stabilitate relativă. În schimb, așteptările privind prețurile înregistrează un sold conjunctural de +8%, corespunzător unei creșteri moderate”, a declarat Veaceslav Ioniță, pe 30 octombrie.
Expertul subliniază că acești indicatori reflectă percepțiile și așteptările managerilor cu privire la evoluția economiei, nu modificări efective ale veniturilor din vânzări, ale numărului de angajați sau ale ratei inflației.

Construcțiile și industria prelucrătoare, sectoarele cu cele mai optimiste perspective
Evoluțiile anticipate diferă în funcție de domeniul de activitate. Sectorul construcțiilor înregistrează un sold conjunctural de +13%, iar industria prelucrătoare - de +9%, ceea ce indică așteptări de creștere moderată în ambele sectoare.
În schimb, comerțul cu amănuntul și sectorul serviciilor înregistrează un sold conjunctural de 0%, ceea ce sugerează că managerii nu anticipează schimbări semnificative ale activității economice în perioada următoare.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, construcțiile reprezintă sectorul în care așteptările privind evoluția economică au înregistrat cele mai mari fluctuații în ultimii ani. Între trimestrul II al anului 2023 și trimestrul IV al anului 2026, amplitudinea variațiilor a fost de 40 de puncte procentuale.
Diferențe semnificative se observă și între întreprinderile mari și microîntreprinderi. În timp ce companiile mari au așteptări pozitive privind veniturile din vânzări, cu un sold conjunctural de +13%, microîntreprinderile înregistrează un sold negativ, de -3%.

Șapte din zece companii care se confruntă cu dificultăți reclamă lipsa cererii
Deși numărul întreprinderilor care raportează limitări în activitate s-a redus ușor, problemele rămân importante. În trimestrul IV din anul curent, 51% dintre companiile chestionate au declarat că se confruntă cu anumite constrângeri, cu trei puncte procentuale mai puțin față de trimestrul precedent.
Cea mai mare dificultate este cererea insuficientă pe piață, care reprezintă 36.9% din totalul cauzelor ce limitează activitatea întreprinderilor. Ponderea este în creștere față de 2023, când constituia 29.4%.
Pe următoarele poziții se situează problemele financiare, cu 25.4%, și lipsa forței de muncă calificate, cu 21.1%. Conflictul din regiune reprezintă 11.3% din totalul problemelor raportate, iar alte dificultăți – 5.4%.
Raportat doar la întreprinderile care au semnalat limitări ale activității, 70.5% indică cererea insuficientă drept una dintre principalele probleme. Ponderea este aproape neschimbată față de trimestrul precedent, când era de 70.3%, dar media pentru anul 2026 a ajuns la 68.6%, comparativ cu 58.5% în 2025.

Managerii anticipează creșteri de prețuri, nu și vânzări mai mari
O altă constatare a analizei este diferența dintre așteptările privind prețurile și cele privind veniturile din vânzări. În trimestrul al patrulea, soldul conjunctural al prețurilor este de +8%, în timp ce indicatorul privind vânzările rămâne la 0%.
Diferența a ajuns la opt puncte procentuale, față de doar două puncte procentuale în trimestrul precedent. Aceasta arată că managerii sunt mai înclinați să anticipeze o creștere a prețurilor decât o îmbunătățire a vânzărilor.
Analiza evidențiază și o diferență între perspectivele privind vânzările și cele privind angajările. Indicatorul decuplării angajărilor este de +3 puncte procentuale în trimestrul IV, față de +12 puncte procentuale în trimestrul precedent.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, datele conturează o perspectivă prudentă asupra mediului de afaceri din Republica Moldova. Chiar dacă unele sectoare au așteptări mai favorabile, cererea insuficientă, problemele financiare și lipsa personalului calificat continuă să limiteze activitatea întreprinderilor.

CITIȚI ȘI: