Piața imobiliară din Chișinău. Experți: „Nu este blocată, trece printr-o perioadă de ajustare”

Piața imobiliară din Chișinău dă semne de revenire. În trimestrul al treilea, numărul tranzacțiilor a depășit 10.000, însă aproape 40% dintre acestea au vizat apartamente achiziționate înainte de finalizarea construcției. Experții menționează că prețurile au rămas relativ stabile în ultimul an și jumătate și că, în prezent, nu există premise pentru o creștere semnificativă a acestora.
Pragul de 10.000 de tranzacții într-un singur trimestru a fost depășit doar de două ori până acum, în 2019. Expertul economic Veaceslav Ioniță atrage însă atenția că datele trebuie interpretate în contextul modificărilor de evidență statistică.
Până în 2026, tranzacțiile cu apartamentele cumpărate înainte de finalizarea construcției nu erau raportate. Acestea reprezintă o parte importantă a pieței, fiind realizate inclusiv de investitorii care achiziționează locuințe în faza de fundație.
„Timp de șase ani am avut vânzări de apartamente, peste 30.000 de apartamente, începând cu 2016 până în 2021. După aceasta, piața s-a dus puternic în jos, acum am avut doi ani de destabilizare, iar în acest an creșterea vizibilă pe care o avem este determinată în mare măsură de faptul că tranzacțiile cu bunurile viitoare, pe care înainte nu le observam, acum sunt contabilizate și ele sunt destul de multe”, a spus Veaceslav Ioniță.
Expertul imobiliar Victor Cernomorcenco a precizat că în trimestrul al treilea au fost înregistrate aproximativ 3.800 de tranzacții cu apartamente finalizate, iar până la sfârșitul anului, numărul total ar putea ajunge la 13.000.
Expertul a punctat că piața nu este blocată, ci trece printr-o perioadă de ajustare. Un alt indicator care arată schimbarea pieței este creșterea ponderii apartamentelor cumpărate prin credit ipotecar. Astfel, achizițiile prin credit ipotecar au ajuns la circa 60%, față de aproximativ 30% în anii precedenți.
„Prețul mediu este 1.720 de euro pentru un metru pătrat. Acest maxim istoric a fost atins încă la sfârșitul primului trimestru din 2025, și avem deja un an și jumătate de când prețul mediu la apartamente nici nu crește, nici nu scade, deci noi rămânem la acest maxim istoric. Nu vedem premise unde prețurile să accelereze în sus foarte mult în viitorul apropiat. Ar putea să crească, poate, puțin, cu 3-4-5%, și aceasta pentru că avem o ofertă tot mai mică pe piață”, a menționat Victor Cernomorcenco.
Referindu-se la construcțiile noi, expertul spune că numărul autorizațiilor de construcție nu reflectă volumul proiectelor imobiliare. Tot mai multe autorizații vizează complexe rezidențiale de mari dimensiuni, cu mai multe clădiri care ajung chiar la 22 de etaje.
„Asta înseamnă mai multe apartamente, mai mulți oameni care vor locui într-o zonă mică. Se pune presiune pe infrastructura rutieră și tot așa mai departe. Nu prea vedem să se construiască școli, grădinițe, spitale. Din păcate, nu prea vedem zone verzi noi să apară și aceasta nu este tare benefic pentru întregul oraș”, afirmă Cernomorcenco.
Numărul autorizațiilor de construire eliberate în Republica Moldova a scăzut cu 2.9% în perioada ianuarie-septembrie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Biroului Național de Statistică, în total, au fost emise 2.124 de autorizații, dintre care 1.588 pentru clădiri rezidențiale și 536 pentru construcții nerezidențiale.
CITIȚI ȘI: