Politic

Ion Chicu acuză conducerea Parlamentului că blochează inițiativele opoziției și cere revocarea lui Igor Grosu

Publicat
Colaj TRM
Sursa: Colaj TRM

Deputatul fracțiunii „Alternativa”, Ion Chicu, pregătește un proiect de hotărâre prin care va solicita revocarea lui Igor Grosu din funcția de președinte al Parlamentului. Acesta îl acuză pe șeful Legislativului că ar încălca Regulamentul Parlamentului și ar restrânge drepturile opoziției. Totodată, Ion Chicu a transmis o scrisoare mai multor oficiali europeni, solicitându-le să evalueze obiectiv situația din Parlament. Inițiativa de revocare este susținută și de deputatul Vasile Costiuc, liderul Partidului „Democrația Acasă”.

„Am discutat cu mai mulți colegi, pe parcursul acestei săptămâni o să adunăm semnăturile și sper ca, lunea viitoare, să înregistrăm în Parlament acest proiect. O să vedem atunci dacă domnul Grosu o să vrea să includă pe ordinea de zi examinarea acestuia”, a declarat Ion Chicu, liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), în cadrul unui briefing de presă susținut luni, 9 noiembrie.

Printre motivele invocate de deputat se numără neconstituirea unor subcomisii parlamentare care ar trebui să fie conduse de reprezentanți ai opoziției și să supravegheze activitatea Serviciului de Informații și Securitate, „ca să nu se transforme în poliție politică”, precum și executarea hotărârilor Curții Constituționale și a deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului.

Chicu susține că majoritatea parlamentară ar ignora aceste prevederi ale Regulamentului Parlamentului. Totodată, deputatul acuză conducerea Legislativului că nu respectă nici dispozițiile referitoare la organizarea ședințelor dedicate examinării proiectelor legislative înaintate de opoziție.

„Conform articolului 43 din Regulamentul Parlamentului, a șasea ședință de la începutul sesiunii sau fiecare a șasea ședință este dedicată exclusiv proiectelor opoziției parlamentare. A trecut deja un an și ceva, nicio sesiune dedicată proiectelor opoziției. Când vine opoziția cu proiecte, avem ceea ce am avut săptămâna trecută - iese Grosu aici și zice: 'eu nu permit'. Nu poate președintele Parlamentului sau majoritatea să zică că 'eu nu permit'”, a afirmat deputatul.

Plângere trimisă oficialilor europeni

Ion Chicu a mai anunțat că a transmis o scrisoare secretarului general și președintei Comisiei Europene, în care semnalează presupuse încălcări ale Constituției și ale Regulamentului Parlamentului.

Potrivit lui Chicu, evaluarea progreselor Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană trebuie să țină cont și de respectarea principiilor democratice, a Constituției și a drepturilor opoziției parlamentare.

„Eu solicit ca nota să fie obiectivă și Republica Moldova să fie apreciată în această cale, în primul rând, după modul în care luptă cu corupția și respectă Constituția și legile țării”, a precizat Chicu.

Totodată, deputatul a susținut că, în lipsa soluționării acestor probleme, „orice raport pozitiv de progres al Republicii Moldova pe calea europeană este doar un raport pentru PAS și susținătorii lor”

Vasile Costiuc: „Igor Grosu tratează Parlamentul ca pe un colhoz”

Inițiativa de revocare a lui Igor Grosu din funcția de președinte al Parlamentului este susținută și de deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc.

Acesta a criticat modul în care sunt tratate inițiativele opoziției și a amintit că o propunere anterioară privind demiterea președintei Maia Sandu nu a fost supusă dezbaterilor în Parlament.

„Cu regret, domnul Igor Grosu tratează instituția, Parlamentul, ca pe un colhoz. (...) Această inițiativă semnată de toată opoziția n-a ajuns nici măcar pe masa deputaților ca să fie discutată. (...) A fost un semnal clar din partea opoziției că nu putem tolera comportamentul lui nedemocratic, neautentic, neeuropean”, a declarat Vasile Costiuc.

Parlamentarul a invocat și concluziile Comisiei de la Veneția, susținând că argumentele opoziției au fost confirmate de evaluarea acesteia privind prevederile legislative care reglementează relația dintre majoritatea parlamentară și opoziție.

Potrivit lui Costiuc, Comisia de la Veneția „a dat de pământ cu regulamentul și cu legea votată în două lecturi”, care ar limita „aproape toate posibilitățile opoziției de a se manifesta”.


Amintim că opoziția parlamentară a înaintat anterior o inițiativă privind demiterea președintei Maia Sandu, acuzând-o că ar fi admis „încălcări grave ale Constituției și legilor țării” și că, iar în perioada mandatului său, „situația socială, economică și politică din Republica Moldova ar fi degradat”.

Demersul a fost criticat de Igor Grosu, care a declarat că acuzațiile aduse șefei statului sunt lipsite de temei și că inițiativa ar fi dictată de la Moscova.

„Opoziția are dreptul să inițieze această procedură, iar noi respectăm acest drept, pentru că tocmai un asemenea stat democratic vrem să construim și să păstrăm. Însă nu putem accepta acuzații rușinoase, lipsite de temei, doar pentru că acesta este ordinul transmis de la Moscova semnatarilor. Documentul a fost analizat cu atenție, inclusiv din punct de vedere juridic, și nu va fi inclus pe ordinea de zi a Parlamentului”, a anunțat spicherul Igor Grosu.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult