Social

ANRE a finalizat controlul inopinat efectuat la „Apă-Canal Chișinău”. Ce nereguli a constatat

Agenția Națională pentru Reglementarea în Energetică a finalizat controlul inopinat efectuat la „Apă-Canal Chișinău”, după deconectările de apă de la începutul lunii februarie, curent, când furnizorul a rămas fără energie electrică din cauza datoriilor acumulate. ANRE a constatat, astfel, că deconectarea stației de pompare a apei potabile „Botanica”, care a lăsat mai mulți locuitori ai capitalei fără apă potabilă, a fost nejustificată.

realitatea.md
Sursa: realitatea.md

„Nefuncționarea sistemului informațional SCADA (Sistem de monitorizare, control, achiziții de date) din cauza deconectării energiei electrice la blocul administrativ din str. Albișoara, 38, mun. Chișinău, nu a influențat asupra funcționării stațiilor de pompare, datorită existenței mașiniștilor sau, după caz, posibilității delegării personalului suplimentar la stațiile de pompare. Astfel, deconectarea stației de pompare a apei potabile „Botanica” a fost nejustificată”, precizează ANRE.

S.A. „Apă-Canal Chișinău” a fost obligată să revizuiască în termen de până la 30 aprilie 2023 procedurile interne în vederea asigurării continuității prestării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare în situații de risc.

Amintim că ANRE a demarat un control inopinat la „Apă-Canal” pe 3 februarie, după ce Compania „Premier Energy” a deconectat, pe 2 februarie, două instalații de utilizare a energiei electrice aflate în gestiunea „Apă-Canal”, din cauza datoriilor acumulate. Conform datelor Premier Energy, datoria societății pe acțiuni constituie suma de circa 69 de milioane de lei, ce include și facturi cu termenul de plată expirat, neachitate încă din luna noiembrie 2022.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult