Externe

Miniștrii de Externe ai României și Poloniei solicită tratarea Ucrainei și Republicii Moldova ca elemente importante ale securității europene

Miniștrii de Externe ai României și Poloniei solicită tratarea Ucrainei și Republicii Moldova ca elemente importante ale arhitecturii de securitate europene, precum și consolidarea relației transatlantice prin continuarea prezenței SUA în Europa, în special pe flancul estic. Concluziile se regăsesc într-un document adoptat de miniștrii de Externe ai României și Poloniei, informează caleaeuropeană.ro.

Ministry of Foreign Affairs Poland
Sursa: Ministry of Foreign Affairs Poland

Șeful diplomației de la București, Bogdan Aurescu, a atras atenția că amenințarea rusă afectează securitatea flancului estic, precizând că este necesară o viziune unitară la nivel aliat pentru asigurarea unei posturi de descurajare și apărare adecvate.

El a pledat pentru continuarea sprijinului pentru Ucraina, în contextul războiului declanșat de Rusia, dar și pentru consolidarea rezilienței strategice a statelor vecine, inclusiv Republica Moldova și Georgia, pentru a asigura pacea și securitatea în regiunea Mării Negre.

Precizăm că în perioada 4-5 aprilie, la Bruxelles, va avea loc o reuniune a miniștrilor de Externe din NATO.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult