Alexandr Stoianoglo cere demisia ministrului Justiției și a membrilor CSP. Reacția persoanelor vizate
Procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo, învinuit pe cinci capete de acuzare, a cerut demisia și anchetarea penală a ministrului Justiției Sergiu Litvinenco și a membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Alexandr Stoianoglo susține că dosarele intentate împotriva sa și a colegilor săi ar fi inventate și motivate politic. Pe de altă parte, Ministerul Justiției consideră declarațiile procurorului suspendat „o strategie de apărare”.

Alexandr Stoianoglo afirmă că așa-numita evaluare a procurorului general nu este altceva decât un scenariu bine regizat. Scopul acestor acțiuni a fost înlăturarea sa din funcție, prin orice mijloace și cu orice preț. De asemenea, Alexandr Stoianoglo afirmă că nu au fost aduse probe care ar demonstra că ar fi fost implicat în săvârșirea unor infracțiuni, de care este acuzat, iar întreg procesul în care este judecat este înscenat.
Alexandr Stoianoglo a mai precizat că avocatul său a depus astăzi o plângere la Procuratura Generală, solicitând demisia ministrului Justiției Sergiu Litvinenco și a membrilor Consiliului Superior al Procurorilor. Aceștia, în opinia sa, ar fi implicați în acțiunile ilegale prin care a fost suspendat din funcția de procuror general, prin falsificarea procedurilor de evaluare a performanțelor sale.
„Acum un an am prezentat mai mult de dovezi obținute cu suportul Europol care demascau complotul pus la cale de mai mulți politicieni, reprezentanți ai sectorului non-guvernamental al corpului diplomatic și foști procurori din perioada statului capturat pentru înlăturarea mea din funcție”, a declarat Alexandr Stoianoglo.
Solicitat de Radio Moldova, Ministerul Justiției a precizat că nu comentează declarațiile procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo, care, precum se știe, este investigat cu privire la mai multe capete de acuzare, inclusiv pentru eliberarea din penitenciar și legături suspecte cu liderul unei grupări oligarhice.
Potrivit ministerului, declarațiile de astăzi ale lui Alexandr Stoianoglo probabil sunt o strategie de apărare. Amintim că anterior Comisia de Evaluare a Performanțelor procurorului general suspendat a catalogat drept nesatisfăcătoare performanțele lui Alexandr Stoianoglo.
La data de 13 mai, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a recepționat Raportul de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo. În baza evaluării, președinta Maia Sandu urma să semneze decretul de demisie, însă șefa statului a declarat că nu va semna nimic până când instanțele de judecată nu vor decide dacă are sau nu dreptate Alexandr Stoianoglo.
Președinta Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc, a declarat că nu poate comenta acuzațiile aduse de către Alexandr Stoianoglo, dat fiind faptul „că a avut o opinie separată”.
Amintim că procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut pe 5 octombrie 2021, iar pe 8 octombrie a fost plasat în arest la domiciliu, termenul fiind prelungit de mai multe ori. El este cercetat penal pe cinci capete de acuzare – abuz de serviciu, corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu.