„Cei care vor încălca legea sunt pasibili de urmărire penală”. Serviciul Vamal îndeamnă cetățenii să-și declare mărfurile în cadrul controlului
În contextul sărbătorilor pascale, când fluxul de traversare a frontierei de stat este în creștere, Serviciul Vamal al Republicii Moldova îndeamnă cetățenii să-și declare mărfurile în cadrul controlului.

Totodată, reamintește că pe teritoriul Uniunii Europene este interzisă transportarea produselor din carne, lactate și a ouălor. Cei care vor încălca legea sunt pasibili de urmărire penală ori vor fi amendați, a declarat pentru Radio Moldova, reprezentantul Serviciului Vamal, Viorel Plugari.
Conform regulamentului, un cetățean al Republicii Moldova poate transporta în Uniunea Europeană cel mult 2 kg de miere sau alte produse de origine animală, care nu conțin carne sau lapte. Totodată, se permite livrarea a 4 litri de vin și 16 litri de bere, dar și până la un litru de băuturi spirtoase.
Precizăm că regulile respective sunt valabile și în cazul transportării bagajelor neînsoțite.