Social

Diversificarea surselor energetice, inclusiv pentru Republica Moldova, unul dintre subiectele incluse pe agenda Summitul CPE

Securitatea energetică și schimbările climatice vor fi printre temele de discuție la cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, care se va desfășura joi, 1 iunie, la Bulboaca. Subiectul este unul de actualitate nu doar în Republica Moldova, ci și în întreaga Europă, a declarat Ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul dezbaterii publice organizate de Agenția IPN. În context, expertul în domeniul energetic, Sergiu Tofilat, a precizat că țara noastră nu va mai putea fi șantajată de către Federația Rusă, deoarece nu mai atât de importantă pe piața gazelor naturale din Europa.

La Summitul Comunității Politice Europene, în cadrul unui grup de lucru, se va discuta despre diversificarea surselor energetice, inclusiv pentru Republica Moldova, a precizat Ministrul Energiei Victor Parlicov. Potrivit oficialului, țara noastră a devenit un contributor la securitatea energetică.

”În ultimii ani au intervenit niște schimbări radicale în ceea ce privește securitatea alimentării cu resurse a Europei, în primul rând pe dimensiunea alimentării cu gaze naturale, având în vedere că în urma agresiunii militare a Federației Ruse a Ucrainei, prezența gazului rusesc pe piața europeană a scăzut dramatic. Noi devenim o țară care nu doar este beneficiar a sistemului de securitate de aliumentare cu resurse energetice create pe continentul european, dar devenim și contribuitor la securitate.”

Expertul în domeniul energetic, Sergiu Tofilat, a menționat că mecanismul de achiziții centralizate de gaze, inițiat de Uniunea Europeană, permite, în special, consumatorilor mici să beneficieze de prețuri competitive.

„Eu cred că este un pas important în consolidarea securității energetice și în obținerea unui preț competitiv al gazelor pentru consumatorii din Moldova este faptul că noi, nefiind țară membră a UE, beneficiem de acest mecanism de achiziție centralizată de gaze. Dacă ne referim la modul în care s-a schimbat situația pe piața energetică după războiul din Ucraina, în primul rând începând cu luna martie 2022, împreună cu Ucraina putem cumăpra energie de pe piața UE, ceea ce nu era posibil”

Amintim, Comisia Europeană a anunțat, acum două săptămâni, lansarea primei achiziții comune de gaze naturale în Uniunea Europeană. Noul sistem a fost conceput pentru renunțarea la gazele rusești și este deschis atât companiilor din UE, cât și celor din afara blocului European, inclusiv Republica Moldova. Țara noastră a depus până săptămâna trecută oferte în valoare totală de peste 11 miliarde de metri cubi pe platforma AggregateEU.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult