Externe

ISW: Ordinul de a-l ucide pe Prigojin a fost aproape sigur dat de Putin

Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW), care de multe ori în timpul războiului și-a dedicat majoritatea rapoartelor zilnice declarațiilor și acțiunilor lui Evghenii Prigojin, acum, după vestea morții (încă neconfirmată oficial) a fondatorului al PMC Wagner, scrie că ordinul de a-l doborî cu avionul a fost aproape sigur dat de președintele Putin, transmite BBC.

*„Este extrem de puțin probabil ca reprezentanții armatei ruse, în special ministrul Apărării Serghei Șoigu și șeful Statului Major General al Armatei Valery Gerasimov, să se ocupe de Prigojin fără ordinul lui Putin”, scriu observatorii ISW și adaugă că întreaga elită rusă a fost, cel mai probabil, convinsă că, după tentativa de rebeliune din 23 iunie, Prigojin rămâne în viață grație lui Putin.

Institutul spune că în viitor va evalua evenimentele legate de toată această poveste tocmai din ipoteza că Putin a dat ordinul de lichidare a lui Prigogin, dacă nu se vor găsi dovezi contrare.

Raționamentul ISW despre posibilele motive pentru asasinarea lui Prigojin coincide practic cu raționamentul altor observatori politici. Autorii raportului sugerează, în special, că Putin poate să fi decis că autoritatea lui Prigojin în Wagner a fost deja suficient de subminată, iar compania însăși este suficient de divizată și slăbită pentru a-l amenința cu probleme grave.

ISW este de acord cu acei comentatori politici care cred că prăbușirea avionului lui Prigojin nu a avut loc întâmplător, la exact două luni după revoltă.

Institutul amintește că în dimineața aceleiași zile, 23 august, agenția de stat RIA Novosti a emis informații despre înlăturarea generalului Serghei Surovikin din funcția de comandant șef al Forțelor Aerospațiale.

Surovikin, care a comandat anterior forțele ruse în Ucraina, a dispărut din spațiul public după rebeliunea Prigojin, iar mulți observatori consideră acest lucru un semn și o consecință a sprijinului său pentru Prigojin.

„Confirmarea oficială a demiterii lui Surovikin în presa de stat rusă în aceeași zi în care a avut loc uciderea lui Prigojin nu este, cel mai probabil, o coincidență”, sugerează analiștii americani.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult