Externe

Revista presei internaționale: Rezultatele vizitei secretarului american al Apărării la Kiev; Condițiile de încetare temporară a focului în Fâșia Gaza

Presa internațională își îndreaptă atenția asupra eforturilor diplomatice pe care le depun aliații occidentali ai Kievului pentru a continua să sprijine militar Ucraina împotriva agresiunii ruse. Publicațiile comentează rezultatele vizitei de luni a Secretarului american al Apărării la Kiev, unde azi dimineață a ajuns și ministrul german al Apărării. Între timp, presa israeliană relatează că azi vor fi anunțate condițiile de încetare temporară a focului în Fâșia Gaza și de eliberare a unor ostatici ținuți captivi de gruparea islamistă Hamas. Relatează Lidia Petrenco.

„Statele Unite vor continua să sprijine Ucraina împotriva agresiunii ruse atât în prezent, cât și în viitor” – e mesajul șefului Pentagonului transmis la Kiev pe care-l scot în evidență majoritatea publicațiilor internaționale. The Guardian notează că Secretarul american al Apărării a dat aceste asigurări pentru a îndepărta îngrijorările oficialilor de la Kiev legate de disputele politice din Congresul american pe tema continuării sprijinului militar pentru Ucraina. Jurnaliștii subliniază că vizita delegației conduse de Lloyd Austin a avut loc înaintea unei noi reuniuni a miniștrilor apărării din cele peste 50 de țări din Grupul de Contact pentru Apărarea Ucrainei care va avea loc în această săptămână. Astfel, în ajunul evenimentului, reprezentanții Pentagonului au venit să se consulte cu privire la armamentul de care are nevoie Ucraina pentru a-și continua ofensiva împotriva trupelor ruse și la capacitățile de apărare anti-aeriană ale Ucrainei înainte de presupusele noi atacuri rusești asupra infrastructurii energetice în iarnă.

Statele Unite vor mai putea furniza o vreme ajutor militar Ucrainei, au declarat pentru Washington Post, sub rezerva anonimatului, oficiali americani care l-au însoțit la Kiev pe șeful Pentagonului. Publicația observă că această viziune disonează față de asigurările ferme date de Lloyd Austin că Statele Unite vor continua să sprijine militar Ucraina până la capăt. Livrarea rachetelor cu rază lungă de acțiune și muniție de artilerie va continua, spun oficialii citați de Washington Post, dar recunosc în același timp că în prezent Statele Unite furnizează dozat armament Ucrainei deoarece scad fondurile disponibile. Publicația amintește că republicanii, majoritari în Camera inferioară a Congresului american, au respins cererea președintelui Joe Biden de a aproba la pachet alocarea unui sprijin suplimentar de peste 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina și de aproximativ 14 miliarde de dolari pentru Israel.

Și Reuters descrie vizita șefului Pentagonului la Kiev prin aceeași prismă a disputelor politice din Congresul american. Agenția de presă atrage atenția asupra faptului că o parte a legislatorilor acordă prioritate Israelului, iar Camera Reprezentanților a adoptat deja un proiect de lege care prevede asistență pentru Israel, nu și pentru Ucraina. Decizia a fost luată în pofida poziției șefului Pentagonului Lloyd Austin care afirmă că Statele Unite au capacitatea de a-și sprijini ambii aliați simultan, notează Reuters. Potrivit agenției de presă, în timpul discuțiilor private, unii oficiali ucraineni de rang înalt își exprimă îngrijorarea față de riscul reducerii sprijinului militar oferit de cel mai important aliat al Kievului. Și asta în condițiile în care bugetul Ucrainei pentru anul viitor are un deficit de peste 40 de miliarde de dolari, sumă care trebuie acoperită, precizează Reuters.

Secretarul Trezoreriei din SUA, Janet Yellen, a declarat într-un interviu acordat pentru CNBC că acordarea asistenței financiare și militare Ucrainei este în interesul național al Statelor Unite. Yellen a adăugat că, ”dacă dictatorului rus Vladimir Putin i se va permite să câștige în Ucraina, următoarea lui țintă ar putea fi unul dintre aliații Statelor Unite din Alianța Nord-Atlantică.” Janet Yellen a subliniat importanța de a sprijini atât Ucraina, cât și Israelul. Oficialul și-a exprimat opiniile în contextul perspectivelor aprobării de către Congres a cererii președintelui american Joe Biden de finanțare simultană a celor două țări.

„Este extrem de important ca această asistență să fie oferită Ucrainei și Israelului. Nu putem permite Ucrainei să piardă bătălia pe frontul intern, deoarece nu are suficienți bani”, a spus Secretarul Trezoreriei. Janet Yellen a remarcat importanța sprijinului oferit de Statele Unite la pachet cu cel al partenerilor europeni, care pregătesc adoptarea unei asistențe de 50 de miliarde de euro, bani ce urmează a fi acordați Ucrainei în următorii patru ani.

Vizita de luni a șefului Pentagonului la Kiev e urmată de cea a ministrului german al Apărării, Boris Pistorius, care a ajuns în capitala Ucrainei în zorii zilei, transmit agențiile internaționale de presă. Pistorius, a cărui țară deține al doilea loc în topul aliaților care livrează cel mai mult armament Ucrainei, are aceeași misiune la Kiev ca și secretarul american al apărării - de a da asigurări că susuținerea Ucrainei în lupta împotriva agresiunii ruse nu va slăbi în pofida războiului din Orientul Mijlociu. Într-un interviu acordat jurnaliștilor canalului Fox News și publicației The Sun, președintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy a declarat că lumea nu trebuie să aibă așteptări exagerate privind încheierea grabnică a războiului declanșat de Rusia împotriva țării sale. Pentru militarii ucraineni, care-și pun viața în joc, războiul nu este un film, precum îl tratează unii în Occident așteptând succese permanente pe câmpul de luptă, a spus Zelenskyy. Potrivit liderului de la Kiev, în ciuda tuturor greutăților armata ucraineană nu va renunța și va lupta până la victoria finală.

Publicațiile internaționale continuă să relateze și despre evoluția ofensivei armatei israeliene în Fâșia Gaza. Izzat el-Reshik, membru al Biroului Politic al Hamas, a declarat la postul de televiziune Al Jazeera că oficialii din Qatar vor anunța azi detaliile acordului privind încetarea temporară a focului în Fâșia Gaza și condițiile în care vor fi eliberați mai mulți ostatici capturați de militanții Hamas. „Acordul așteptat va include eliberarea femeilor israeliene și a copiilor ostatici în schimbul eliberării copiilor palestinieni și a femeilor deținute în închisorile de ocupație”, a spus același membru al Biroului Politic al Hamas la postul Al Jazeera.

Times of Israel relatează că luni seară, câteva rude ale israelienilor capturați de militanții Hamas au părăsit o întâlnire cu premierul Benjamin Netanyahu și membrii cabinetului militar, după ce li s-a spus că obiectivele eliberării ostaticilor și distrugerii Hamas sunt la fel de importante. Însuși premierul israelian a numit eliberarea ostaticilor o „misiune sacră și supremă”.

„Nu ne vom retrage până când nu vor fi întorși. Aceasta este responsabilitatea mea și responsabilitatea cabinetului militar”, citează Times of Israel declarația lui Netanyahu. „Le-am vorbit (n.r. participanților la întâlnire) cât de mult am putut despre eforturile diplomatice, ale serviciilor de informații și celor operaționale pe care le desfășurăm non-stop... Nu vom înceta să luptăm până când nu vom aduce ostaticii noștri acasă, nu vom distruge Hamas și nu ne vom asigura că Gaza nu mai este o amenințare”, a adăugat Netanyahu citat de Times of Israel.

Citește mai mult