Atac al Rusiei cu rachete balistice asupra Kievului, soldat cu patru răniți
Ucraina a doborât luni rachete lansate de Rusia asupra Kievului, cel puțin patru persoane fiind rănite de resturile care au căzut în mai multe cartiere, au anunțat oficiali, potrivit Reuters. Sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus opt rachete balistice lansate de Rusia din Crimeea în jurul orei 04.00 dimineața (02.00 GMT) deasupra Kievului, au precizat forțele aeriene ucrainene.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a precizat pe Telegram că "un fragment de rachetă căzut a avariat o clădire în construcție", provocând un incendiu ce a fost stins rapid, în timp ce o altă bucată de proiectil a căzut pe un gazon. „Niciun impact asupra infrastructurii critice n-a fost constatat", conform primelor informații, a adăugat pe Facebook Ruslan Kravcenko, șeful administrației militare a regiunii Kiev.
Totodată, în noaptea de 11 decembrie, rușii au atacat sudul Ucrainei cu drone Shahed din Crimeea ocupată. În total, au fost lansate 18 drone asupra regiunii Nikolaev din sudul țării.