Externe

Geoană: Amenințarea nucleară a lui Putin este o încercare de intimidare psihologică, mai degrabă decât un plan real

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană califică drept ” o încercare de intimidare psihologică” amenințările președintelui rus Vladimir Putin referitoare la utilizarea armelor nucleare, transmite news.ro.

Întrebat într-un interviu pentru El Pais cât de serios este Putin, care a vorbit joi despre un atac nuclear care ar distruge „întreaga civilizație", Geoană a afirmat: „Am văzut amenințări nucleare din partea liderilor ruși cel puțin de la începutul războiului de acum doi ani. Este extrem de iresponsabil pentru o superputere nucleară precum Rusia, care are obligația de a da dovadă de reținere. Face parte din arsenalul său de intimidare și presiune psihologică”,

Solicitat să precizeze dacă interpretează declarațiile liderului de la Kremlin mai degrabă ca pe o cacealma decât ca pe o amenințare reală, secretarul general adjunct al NATO apreciat că ”este un discurs care ține mai mult de logica intimidării psihologice decât de intenții reale”.

„Nu vedem nicio amenințare iminentă a Rusiei de a folosi aceste arme. Dar aceste declarații sunt, în sine, foarte periculoase, pentru că erodează încrederea. Rusia cunoaște consecințele unui astfel de pas. Este modul său grandilocvent de a ataca Occidentul, ca atunci când descrie războiul pe care l-a început în Ucraina drept un război al civilizațiilor sau când susține că Occidentul încearcă să distrugă Rusia, ceea ce este total absurd”, a menționat Geoană.

Oficialul NATO a comentat și afirmațiile președintelui Franței Emmanuel Macron referitoare la trimiterea de trupe în Ucraina.

„Respectăm pe deplin dreptul Aliaților noștri de a aduce idei noi la masa discuțiilor. Dar noi, cei din NATO, nu avem nicio intenție sau plan de a desfășura trupe în Ucraina. Ceea ce suntem hotărâți să facem este să continuăm să sprijinim Ucraina și să evităm escaladarea cu Rusia, lucru pe care l-am făcut până acum în mod satisfăcător. Acest lucru este deosebit de important după ce Ucraina a început negocierile pentru aderarea la UE și pentru a se apropia de NATO. Nu putem spune când, dar într-o zi o Ucraină suverană va face parte atât din NATO, cât și din UE. Este probabil ca acest război să continue pentru un timp. Așadar, NATO va continua să se asigure că vom sprijini Ucraina și că vom evita o escaladare cu Rusia”, a precizat Geoană.

Putin s-a plâns în discursul de peste două ore rostit joi că rușii sunt victimele așa-numitei "rusofobii".

El a numit-o "irațională" și a spus că retorica occidentală amenință cu un "conflict cu utilizarea armelor nucleare și, în consecință, cu distrugerea civilizației". Forțele nucleare strategice ale Rusiei sunt "într-o stare de pregătire deplină pentru o utilizare garantată", a menționat Putin.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult