Corespondență//Scurtă istorie a NATO: aniversarea 75 de ani pe fundal de mari tensiuni geopolitice
NATO, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, își sărbătorește astăzi, joi 4 aprilie, la Bruxelles, cea de-a 75-a aniversare pe fondul tensiunilor crescânde cu Rusia și după ce NATO a primit doi noi membri: Finlanda și Suedia.
Miniștrii se vor pregăti pentru ca Alianța să preia coordonarea aprovizionării cu arme către Ucraina, gestionată în prezent de SUA sub formatul numit Ramstein, de la numele principalei baze militare SUA din Germania și din Europa.
O deplasare a responsabilității spre Europa a sprijinirii Ucrainei ar ajuta la menținerea fluxului de arme către Kiev, în cazul în care Donald Trump revine la președinția SUA.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a propus un fond de 100 de miliarde de dolari pe cinci ani pentru Ucraina, fond care ar ajuta, de asemenea, la protejarea sprijinului alianței pentru Kiev de eventualele manevre in sens invers ale lui Trump. Stoltenberg a prezentat propunerea ca un mijloc „pentru a proteja mecanismul NATO împotriva vântului schimbărilor politice”.
Aliații se tem că, dacă Trump câștigă alegerile, el ar putea opri orice ajutor acordat Ucrainei sau ar putea împinge Kievul să cedeze teritorii Rusiei, cum au avertizat înalți oficiali atât SUA cât si NATO, subliniind afirmațiile lui Trump cum că el ar putea pune capăt războiului într-o singură zi, dar judecând si după blocarea de către Partidul Republican în Congres a ajutorului pentru Ucraina.
Ce urmează acum? Decizia finală privind un fond comun pentru Ucraina este așteptată să fie luată la summitul liderilor NATO de la Washington, în luna iulie.
Deocamdată, însă, astăzi 4 aprilie NATO implinește 75 de ani de la creare, de asemenea în fața blocului condus de Moscova. NATO rămâne și astăzi principala garanție de apărare a Occidentului în fața agresiunii rusești și a tuturor celorlalte primejdii care amenință pacea mondială.
Scurtă istorie a NATO
Creată în 1949, pe fundalul Războiului Rece, Alianța Nord Atlantică reunește astăzi 32 de state, inclusiv România, și asigură securitatea a peste un miliard de oameni.
Pe 4 aprilie 1949, douăsprezece țări, zece fiind europene, apoi SUA și Canada, au semnat la Washington Tratatul Atlanticului de Nord, înființarea NATO. În jurul mesei găsim așadar Belgia, Danemarca, Franța, Marea Britanie, Italia, Islanda, Luxemburg, Norvegia, Olanda și Portugalia, precum și Statele Unite și Canada.
NATO avea 16 membri înainte de căderea Zidului Berlinului, apoi s-a extins, cooptând țări foste comuniste și ex-sovietice, ajungând la cei 30 actuali. Joe Biden, senator între 1993 și 2009, a sprijinit activ extinderea NATO, ca membru al Comisiei pentru Afaceri Externe din Senat. În 2009, ca vicepreședinte al lui Obama, el a dat asigurări că SUA vor sprijini Ucraina dacă dorește să intre în Alianță.
Ucraina a introdus scopul aderării la NATO în Constituție încă sub președintele anterior, Petro Poroșenko.
Sloganul “America first” al lui Trump a schimbat toate acestea. Trump a prezentat în mod repetat NATO ca pe o povară pentru finanțele SUA și o structură europeană care nu aduce folos Americii.
Trump și NATO
Trump a numit NATO o organizație învechită (obsolete) și a mai spus, împotriva oricărei evidențe, că „muntenegrenii agresivi” ar putea să ne tragă pe toți în al Treilea Război Mondial. În urma întâlnirii sale cu Putin la Helsinki, în 2018, Trump se întrebase, într-un interviu acordat Fox News, dacă ar merita ca fiul său să meargă să moară pentru Muntenegru (devenit între timp membru în NATO). În felul acesta, Trump a părut că pune în cauză chiar articolul 5 al cartei fondatoare a NATO, cel care asigură apărarea colectivă și reciprocă a membrilor.
Neîncrederi și tensiuni
Alianța a fost creată cu o filozofie bazată pe o lume bipolară și, de facto, o neîncredere față de “ursul” sovietic. În același timp, Berlinul a fost supus unei blocade terestre decretate de URSS, una dintre primele crize majore ale Războiului Rece. Primul secretar general al NATO, lordul britanic Ismay, declara deja că rolul NATO este de a „ține rușii afară, americanii înăuntru și germanii sub supraveghere”.
Ca reacție la aderarea Republicii Federale Germane (RFG) la NATO în 1955, Blocul de Est a creat Pactul de la Varșovia, o alianță militară care reunea opt țări (URSS, Albania, Bulgaria, România, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia și Germania de Est).
Istoria organizației a fost punctată de momente de tensiune cu anumite țări membre inclusiv cu Franța, care, devenită putere nucleară, a părăsit structura militară integrată a NATO în 1966, dar a rămas membru politic. Parisul contesta în mod deosebit hegemonia americană în cadrul organizației și se opunea instalării de arme nucleare americane pe teritoriul său. Franța a revenit în sfârșit la comanda integrată în 2009, după o pauză de 43 de ani.
Tocmai acea retragere a Franței explică prezența sediului NATO la Bruxelles din 1966 și instalarea Cartierului General Suprem al Puterilor Aliate din Europa (SHAPE) la Casteau, lângă Mons din 1967.
Căderea Zidului Berlinului din 9 noiembrie 1989 și prăbușirea regimurilor comuniste din Est au dat un nou impuls Alianței împreună cu, în special, summitul de la Londra din iulie 1990. Acolo, organizația și-a propus dezvoltarea politică, diplomatică și cooperarea militară cu membrii Pactului de la Varșovia. Uniunea Sovietică a fost de acord atât ca Germania unificată să fie membră cu drepturi depline în NATO, cât și să își retragă trupele din RDG. În octombrie același an, a intrat în vigoare reunificarea Germaniei.
În noiembrie 1990, țările NATO și Pactul de la Varșovia au semnat la Paris, în marja unui summit al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa (CSCE), devenită ulterior actuala OSCE, tratatul CFE privind reducerea arme în Europa și o cartă care afirma că Occidentul și Rusia încetează să se mai considere unii pe alții ca dușmani.
AUTOR: Dan Alexe
